Aslan – Marinescu

4/4

Instituție

Investitor privat: Marinescu & Aslan

Arhitect

necunoscut

Anul construirii

Începutul anilor 1928-1933

Prezent

Arhivă

Cine a edificat parcelările de pe străzile Marinescu și 1821?

 

În 1929, Calea Rahovei începea de la Piața Mare (Unirii) și reprezenta principalul drum către Craiova. Făcea parte din Sectorul III Albastru, iar de la intersecția cu actualul bulevard Tudor Vladimirescu (care la acea dată se numea bulevardul Doamnei) și până la intersecția cu strada Progresul, pe partea dreaptă dinspre centru spre ieșirea din București, avea următoarele proprietăți:

La numărul 208, exista un loc viran care ținea de Primăria Sectorului Albastru, pe care aceasta îl concesiona anual. În 1931, acolo se găsea un debit de tutun și chioșcul de ziare al domnului Constantin Popa.

La numărul 210 (și probabil 212), se găsea imobilul proprietarilor Edi Adelstein și Cela Protopopescu, acestea fiind naționalizate în anul 1950. Într-unul dintre aceste apartamente locuia arhitectul Iliescu.
La numărul 214 A și B, Lista Imobilelor Naționalizate menționează cele 3 apartamente ale lui Vasile Marinescu și ale lui Petre Ionescu, care deținea în total 24 de apartamente în București.

Pentru numărul 216, Monitorul Comunal din aprilie 1930 păstrează decizia de oferire a autorizației de construire imobilului aparținând fraților Harisiade (unul dintre ei se numea Grigore). Imobilul a fost naționalizat în 1950,
ocazie cu care aflăm că el conținea cinci apartamente (conform Listei Imobilelor Naționalizate). Este foarte probabil ca aceeiași proprietari să fi deținut și Fabrica de pâine de pe Calea Rahovei, de la numărul 263, reparată de arhitectul Iliescu, vecinul lor de la nr. 210, în anul 1933

La numărul 218, proprietatea îi aparținea unui anume Stelian Marinescu, care primea autorizația de construire-reparații în aprilie 1929. Cel mai probabil acesta a primit autorizația inițială doar pentru imobilul de la 218 și a început construirea celorlalte imobile, pe strada ulterior denumită Marinescu (denumirea de astăzi). La acest număr, între 1931 și 1932, Monitorul Comunal înregistrează eliberarea de trei autorizații de construire/reparații și două căsătorii, semn că la această adresă începuse construirea de mai multe locuințe. Astfel, în 1931, apar numele lui Virgil
Moronianu și Luca Z. Grigorescu; inginerul Constantin N. Toth Ioan se căsătorea; în 1932, Jeana Șerbănescu primea o amendă legată probabil de neplata taxelor aferente construirii sau reparației, iar în 1933, funcționarul P.T.T. Valentin Jurnucov se căsătorea cu Ema Charotte Paul. Pe Lista Imobilelor Naționalizate, în 1950, apărea și numele Afrodita Petrescu, tot la nr. 218. În 1933, Primăria Sectorului III Albastru respingea „cererea Casei de Credit P.T.T. cum și a tuturor proprietarilor de clădiri din parcelarea dlui Sterian Marinescu din Calea Rahovei 218 care au cerut copii după autorizații sau orice alte acte referitoare la acele imobile. În același timp se decide ca întreg dosarul să fie trimis Serviciului Contencios, pentru a-l studia și a referi ce sancțiuni se pot lua atât contra parcelatorului, dl Sterian Marinescu, cât și contra actualilor deținători ai Cu aceste mențiuni putem conchide că parcelarea probabil nu fusese
autorizată în totalitate de către Primăria Sectorului III, iar în această parcelare cumpăraseră case funcționari ai Casei de Credit ai Poștei- Telefon-Telegraf. Este important de menționat că această instituție cumpărase o serie de imobile și în parcelarea Rahova, pe străzile Tocilescu-Poenaru, la intersecția cu Calea Ferentari și strada Sebastian. Nu este clar când această stradă a fost denumită Petre Marinescu. Lista abonaților telefonici din anul 1950 menționează că acesta era aviator, dar din plăcile cu numele străzii din parcelare rezultă că ar fi fost profesor. Cel mai probabil locuitorii cunoșteau numele parcelatorului și au dorit păstrarea numelui, iar autoritățile au atribuit numele unui aviator / profesor.

La numărul 220-222, se găsea cea de a doua parcelare, pe strada astăzi denumită Anul 1821. Din Monitorul Comunal aflăm că inițiatorul este un anume V.A. Aslan căruia Primăria îi autoriza construirea de „mai multe corpuri de case la proprietatea sa din Calea Rahovei nr. 222, cu ieșire prin șoseaua Doamnei și ținându-se seama că planurile prezentate cu ansamblul clădirilor proiectate nu aduce niciun prejudiciu proprietăților vecine, se aprobă eliberarea autorizației conform avizului dat de către comisiunea tehnică în ședința de la 18 martie 1930”. Este foarte probabil ca această parcelare să fi fost finanțată de către bancherul Mihai Valaori, căruia i s-a emis autorizația de construire în 1932. În 1934, Primăria Sectorului cere taxe duble pentru împrejmuire fără autorizație lui I. (probabil Iuliu) Valaori, pentru construcția pe care și-o ridica la numărul 220. Lista Imobilelor Naționalizate confirma că, la acest număr (220), în anul 1950 i s-au confiscat lui Mihail Valori un număr de 7 apartamente la numerele 220-222. Cu toate acestea, strada a preluat numele constructorului din acte, Al. Aslan, până să fie redenumită Anul 1821. Printre cei care locuiau la numărul 222 se număra și dentistul Panait Poliolo, care se căsătorea în 1931, semn că la acea dată o parte din casele parcelării erau deja construite.

Calea Rahovei continua, la numărul 224 cu proprietățile lui Pandele Petreanu (care depunea o cerere pentru reparații radicale) și Dumitru Popa Vanghele care se apucase deja să construiască, iar Primăria cerea instituțiilor subordonate măsuri pentru oprirea lucrărilor. La numărul 226, Primăria inițial aproba o serie de reparații radicale (15 aprilie 1934) la casa care le aparținea proprietarilor Pavlovici și Diver, dar revenea cu o respingere cererii de construire a acestor domni. Mai mult, Primarul cerea a „se face proces-verbal de contravenție și dare în judecată pentru desființare, se vor lua măsuri contra dlui arhitect Octav Ionescu și contra dlui constructor pentru că au executat neregulamentar”. Tot la numărul 226 mai locuiau Jean Simion (care se căsătorea în anul 1929 și Iosef Gelber), dar și Francisc A. Șuba, funcționar forestier Urma, la numărul 222, parcelarea bancherului Aron Mayer care angaja Societatea de construcții „V.A. Urechia” să ridice o parcelare cu 50 de locuințe. Procesul de avizare a fost unul anevoios cu avize și opriri ale lucrărilor. Până la intersecția cu strada Progresul, Monitoarele Comunale consemnau proprietățile lui Manole Grigorescu, la nr. 230, (5 apartamente naționalizate în 1950), casa preotului Ghidicescu (nr. 232) și a lui Paul Didicescu (naționalizată – este posibil să fie același nume, probabil a fost scris greșit într-una din surse), iar pe locul de la nr. 234 comercianții Ilie Preda și Mircea Ionescu cereau o autorizație pentru vânzarea de zarzavat. La acest număr construise un imobil Teodor Păun, naționalizat în 1950.

Locuitorii: Iuliu și Mihail Valaori

Există multe nelămuriri legate de Sterian Marinescu, cel care edifica parcelarea de pe strada Petre Marinescu de astăzi, care nici măcar nu este trecută pe ghidul străzilor din anii 1930-1940. Nu știm exact cine a fost acest parcelator. Actualii locuitori ne-au menționat faptul că primii beneficiari au fost lucrători la poștă. Inițial, nu existau garduri pe această stradă, iar înspre Calea Rahovei exista o barieră pe unde se intra în parcelare. Strada a fost pietruită și abia în anii ’90 s-au tras gaze și ulterior, s-a pus asfalt. În 1989, parcelarea, ca de altfel întreaga zonă de la bd. Tudor Vladimirescu, urma să fie demolată pentru a face loc blocurilor. Și mai multe nelămuriri există în legătură cu parcelarea de la numărul 220. Autorizația inițială de parcelare a fost eliberată domnului V. Al. Aslan, dar și bancherului Mihail Valaori. Probabil aceștia fie erau co-proprietari ai proiectului, fie Valaori (având capitalul respectiv) a edificat această parcelare prin V. Al. Aslan, care probabil s-a ocupat de latura birocratică a construirii. Cert este că Mihail Valaori era un bancher important, om de afaceri, deținea acțiuni și făcea parte din conducerea Partidului Național Liberal. Familia Valaori provenea din Dobrogea și erau aromâni de origine. Fratele său, Iuliu Valaori (1867-1936) a fost profesor de latină la Universitatea București, deputat liberal (1919, 1927, 1928), secretar general al instrucțiunii publice, inițiator și președinte al Societății de Cultură Macedo-Române. Conform Monitorului Comunal, în parcelare locuiau mai mulți angajați ai P.T.T.

Arhitectura

Monitoarele Comunale nu menționează numele arhitectului acestor locuințe, nici pentru cele de la numărul 218 (parcelarea Sterian Marinescu) și nici de la numărul 220 (Valaori-Aslan). Foarte probabil, V.A. Aslan / Valaori au construit inițial locuința de la nr. 220 și, ulterior, celelalte locuințe de pe strada (actual denumită Anul 1821). Acest imobil este compus, de fapt, dintr-o serie de locuințe înșiruite amplasate într-o curte comună. Sunt proiectate într-un stil neo-românesc, cu ancadramente în jurul golurilor și o cornișă bogat ornamentată. Pe strada Anul 1821, există trei clădiri realizate într-un în stil neoromânesc mai complex. Acestea sunt compuse din parter și etaj, cu balcoane bogat decorate, cu coloane din piatră și arce în plin cintru sau trilobate, dublate de arhivolte și care sprijină pe coloane cu capiteluri simple (nr. 4-6) sau bogat decorate cu elemente vegetale (nr. 8). Parapetele prezintă și ele decorații neo-românești (la fel ca în cazul anterior, acestea fiind mai bogat ornamentate în cazul locuinței de la nr. 8). Și locuințele-tip de pe stradă sunt decorate tot cu elemente de stil neo-românesc, dar imaginea generală este mult simplificată. În cazul locuințelor de pe strada Anul 1821, interesant este modul de grupare a lor, ca urmare a plasării acceselor în partea mediană (și nu pe extremități) și a retragerii fațadei de la aliniament în dreptul lor. Aceste retrageri volumetrice care conferă străzii o imagine domestică și plăcută.

Alte parcelări

Ai citit Aslan – Marinescu. Citește și