Căile Ferate Române

Construirea de locuințe pentru ceferiști a reprezentat una dintre cele mai importante investiții ale statului, având în vedere numeroasele greve și amenințări ale acestora, simpatizanți ai socialismului și comunismului și, implicit, unii dintre cei mai importanți critici ai statului național-liberal.

Inițial, politicile de locuire au fost implementate cu ajutorul Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine, între 1912 și 1916, prin construirea parcelărilor Grant și Steaua. După Marele Război, C.F.R. a înființat, în 1920, un departament propriu, Casa Muncii C.F.R., subordonată Direcției Generale a C.F.R., cu buget propriu, personalitate juridică și administrare separată, care a preluat sarcina construirii de locuințe de la Societatea Comunală. Potrivit lui Cincinat Sfințescu, Casa Muncii C.F.R. a început construirea de locuințe în 1921, prin diverși antreprenori, și a executat în 1921-1922 un număr de 74 de apartamente în București, în 1923-1924 alte 128 de apartamente și trei clădiri cu băi: „Acest departament intenționa să parceleze terenuri pentru forța de muncă C.F.R. pentru a construi locuințe private, așa cum a procedat în 1923 și 1924 cu terenul de lângă Gara de Nord, unde cu împrumuturi pe care acest departament le furnizase cu o rată scăzută a dobânzii (5%), funcționarii publici au reușit să construiască un anumit număr de locuințe private, ca vile, foarte confortabile”.

Motivul pentru care C.F.R. a înființat Casa Muncii era legat de adeziunea ceferiștilor la ideile comuniste, văzute drept o amenințare de către elita național-liberală. Explicația se găsește atât în înțelegerea fenomenelor internaționale enumerate mai sus, cât și în cele naționale. Într-un articol de la sfârșitul anilor 1930 în Enciclopedia României, autorii susțineau că ceferiștii trebuiau îndepărtați de pericolul ideologiei comuniste prin intervenția statului. Autorii articolului considerau că soluția pentru rezolvarea problemelor muncitorilor era „organizarea, în folosul funcționarilor C.F.R., a unei vaste opere de asistență care, asigurându-le condiții mai bune de viață, să-i pună fizicește și sufletește în măsura de a corespunde cu succes muncii trudnice pe care trebuiau să o presteze și jertfelor de energie pe care această muncă le cerea”. Autorii subliniau că acest fapt trebuia să contraatace răspândirea comunismului:

„Personalul Căilor Ferate, istovit de munca supraomenească ce i se cerea în timpul războiului, decimat de boli, hărțuit de lipsuri și de greutățile din ce în ce mai mari ale vieții, era demoralizat, ceea ce constituia o primejdie cu atât mai gravă cu cât mișcările cu caracter social și mai ales curentele anarhice care începuseră să-și facă drum la noi nu așteptau decât o asemenea stare de spirit pentru însămânțarea dezordinilor de tot felul […]”. Aceiaşi autori considerau că „toate aceste considerațiuni au făcut să se caute mijlocul de a se îmbunătăți starea slujbașilor de cale ferată, fără să li se mărească salariile, pe de o parte fiindcă situația financiară a țării nu îngăduia o asemenea operațiune, iar pe de altă parte fiindcă planul în care se situa această problemă era mult mai înalt și reclama cu totul altceva decât o dezlegare a ei pe latura strict materială”.

Cazarea ceferiștilor a reprezentat în această perioadă, până în 1945, una dintre cele mai importante strategii ale statului și, în același timp, un indicator extrem de important al diferențelor dintre statul național-liberal și ceferiști. Casa Muncii C.F.R. a proiectat parcelarea Inginerilor (1923-1929), lângă Gara de Nord, cel mai controversat proiect ceferist, și parcelarea Viilor (1927-1929). În plus, C.F.R. a început o parcelare în suburbia Chitila, dar și construirea de apartamente în locuințe colective. Printre aceste blocuri se numărau și pavilioanele de lângă Gara de Est și Gara de Sud, pe strada Petru Poni, pe strada Icoanei și pe Calea Griviței, însă au fost insuficiente pentru a rezolva cererea de locuințe.

În aprilie 1945, Guvernul Petru Groza a decis începerea refacerii Bucureștiului bombardat în 1944, prin refacerea cartierului ceferist Grivița (inclusiv parcelarea Steaua). Astfel, au fost edificate noi blocuri muncitorești între străzile Feroviarilor și Lainici.