Pavilioane în gări

La finalul Primului Război Mondial, Căile Ferate Române au început construirea de locuințe pentru personalul C.F.R în aproprierea gărilor. Arhitecții au proiectat aceste blocuri (pavilioane) în stil neo-românesc.

C.F.R. și inovația anilor douăzeci: pavilioane de locuințe colective în apropierea Gărilor

După 1919, legislația trece printr-o serie de schimbări care încetinesc ritmul inițial al reformei în locuințele sociale și construcția de vile unifamiliale în capitală. Ca atare,  proiectele inițiate de Societatea  Comunală sunt îngreunate până la rezolvarea problemelor legislative, în timp ce C.F.R, unul dintre cei mai mari angajatori ai perioadei,  necesită rezolvarea rapidă a nevoii de locuințe pentru funcționarii și muncitorii săi.  Această urgență a condus la schimbarea strategiei din partea C.F.R:  Casa Muncii, nou înființată, preia proiectul construirii de locuințe pentru personalul C.F.R. Se schimbă de asemenea concepția arhitecturală a noilor locuințe, C.F.R. optând pentru construirea de proiecte de locuințe sociale sub forma unor block-house-uri, așa cum sunt ele denumite în epocă, sau pavilioane de locuințe colective. Inițial refractari la acest tip de abordare, arhitecții îl experimentează gradual în anii 20. Divergențele de opinie față de opțiunea pentru blocul colectiv sau vilele individuale au rezistat, așa cum reiese din memoriul trimis de C.F.R. lui Ion Antonescu în 1942, unde apare și principala critică la adresa acestor imobile: “aglomerarea lor în etaje suprapuse, care este o consecință a spațiului redus, tot astfel ca și lipsa curților de gospodărie, a plantațiilor și a grădinilor, le fac incomode și neplăcute în special pentru familiile numeroase”. Din acest proiect, rezistă în continuare un număr de clădiri, atât în București cât și în țară.

Schimbare de formă, nu și de stil

Ideea de locuință colectivă va fi acceptată treptat la nivel social după Primul Război Mondial, atunci când și începe construcția “pavilioanelor”.  Astfel, pe bulevardul Gării de Est, Casa Muncii C.F.R. a construit 3 blocuri, “un pavilion de 12 locuințe (toate locuințele au băi instalate), construit pe un teren în suprafață de 819mp, suprafața de construcție fiind de 338 mp)” și „două pavilioane, construite pe un teren în suprafață de 1602mp, suprafața de construcție  431mp”. În total, au fost realizate 24 locuințe. În sudul capitalei,  la Gara Filaret (astăzi Autogara), Casa Muncii construiește un pavilion cu 16 locuințe colective, a 2-3 camere și dependințe, parter +4 etaje, având  o scară comună, o intrare principală, o intrare de serviciu, câte o baie comună pentru fiecare etaj.” Stilul este asemănător cu cel al blocurilor de la Gara de Est, aproape inconfundabil, și niciunul dintre acestea nu este inclus astăzi pe lista monumentelor istorice.

Aceste ansambluri, împreună cu cele cartierele Steaua, Grant și Viilor sunt menționate în memoriul C.F.R. deja amintit.  Același document amintește ridicarea a două pavilioane de câte trei locuințe în gara Mogoșoaia, a cinci pavilioane având 38 locuințe în Depou-Triaj și a patru pavilioane având în total 33 locuințe în stația București-Triaj. Pe lângă acestea, în stația Chitila se proiectaseră trei blocuri cu câte patru locuințe. De asemenea, în această periferie erau proiectate “280 de locuințe grupate în vile”, din care „nu s-a construit decât un prim lot format din 9 vile, total 18 locuințe, care se văd din tren în vecinătatea clădirii administrației și a marii centrale de materiale a Economatului din Chitila”.

În Parcelarea Inginerilor, C.F.R. a construit un imobil pe strada Petre Poni, nr. 7, acesta fiind dotat cu 4 ascensoare și încălzire centrală. Imobilul a fost ridicat între 1930 – 1933 după construcția vilelor individuale (de Direcția Generală pentru Ocrotirea și Ajutorarea Personalului C.F.R.).  Este un imobil P+4 etaje (ultimul retras), având în total 38 locuințe și este dotat cu 4 ascensoare și 4 monte-charge-uri, băi pentru toate locuințele și încălzire centrală.  Arhitecții au optat pentru un stil modernist pentru acest imobil, diferit de stilul național care domină casele din parcelare. Se mai păstrează și poarta de fier forjat, realizat în stil ArtDeco.  Suprafața terenului este de 1,913mp, iar suprafața construită este de 1,721mp (include o curte interioară cu statut administrativ incert). Locatarii nu rețin foarte multe detalii, subliniind că a fost construit în anii douăzeci pentru C.F.R. și a trecut în administrația I.C.R.AL.-ului (Întreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă).

Un alt pavilion a fost construit pe strada General Lahovari (azi, strada Ion Movilă), nr. 69 cu 11 locuințe, cu încălzire centrală, terenul fiind achiziționat în 1920.

Însă cel mai extins imobil dintre acestea este situat pe Calea Griviței, nr. 337 bis, cu 44 locuințe (P+4), cu apartamente de 3 camere. Imobilul nu are ascensor, nici încălzire centrală, doar 10 locuințe au băi proprii și a fost construit între 1927 – 1928 de O.A.P. C.F.R. Locuitorii acestui bloc știu că acesta a fost construit în 1918 sau 1921 de către C.F.R, pentru proprii angajați. De altfel, interlocutoarea noastră este o fostă angajată C.F.R., pensionată în anii nouăzeci, după ce se mutase în clădire în anii șaizeci. După construirea podului Grant în anii optezi, zgomotul a crescut treptat, devenind greu de suportat, își amintește. Ca și în cazul blocului din P. Poni, și această clădire a fost administrată de I.C.R.A.L.-ului. Probabil cel mai apreciat aspect al acestui bloc este grădina din spate, un loc de relaxare ferit parțial de zgomotul de pe pod. La fel ca și restul parcelării, construcția este realizată în stil neo-românesc.

Condiții pentru a primi o locuință C.F.R.

În 1937, C.F.R. publica un regulament ce reglementează condițiile de acordare a locuinței. Astfel, puteau obține locuințe de serviciu doar lucrătorii care aveau vechime de cel puțin cinci ani, care erau căsătoriți și aveau  deja o familie. Casele se atribuiau pe baza diverselor criterii pe o perioadă de cinci, zece sau 15 ani (“termenele…se consideră expirate la Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru următoarei date de luare în folosință”. Locuințele erau puse la dispoziția angajaților astfel: “pe termen maxim de cinci ani pentru cei căsătoriți sau văduvi cu un copil, pe termen de 10 ani pentru cei căsătoriți sau văduvi cu 2 până la 4 copii, pe termen de maxim de 15 ani pentru cei căsătoriți sau văduvi cu 5 sau mai mulți copii”. Păstrarea locuinței avea reguli stricte: în cazul în care soțul renunța sau era concediat din C.F.R, pierdea autonomat dreptul la locuință, iar soția era, de asemenea, nevoită să evacueze locuința. Mai mult, “dacă soțul este funcționar, agent, meseriaș sau lucrător C.F.R. locuința este trecută pe numele soțului”.

Capitolul al treilea al regulementului menționa că “la distribuirea locuințelor construite vor ține seama de necesitatea serviciului, de greutățile familiare a solicitantului, de situația materială și de vechimea în serviciu. Vor avea preferință funcționarii, agenții, meseriașii și lucrătorii din serviciul executiv de exploatare (M.T.L.A)”.  Se prevedeau numeroase situații particulare, precum posibilitatea de a locui cu părinții, evacuările, reparațiile pe care locatarii sunt nevoiți să le facă, dar și condițiile în care, în caz de deces al soțului, văduva putea rămâne în locuință.  Chiriașului i se reține până la 25% din salariu pentru achitarea ratei pentru locuire, iar imobilul nu rămânea în proprietatea acestuia. Proprietatea asupra imobilului era a C.F.R.-ului, cei care primeau locuințe de serviciu plăteau chiria lunară, iar după întreruperea colaborării (pensionare, renunțare, concediere), apartamentul nu rămânea în proprietatea acestuia, chiriașii neavând posibilitatea să îl achiziționeze.

În concluzie, ridicarea de pavilioane/locuințe colective în apropierea Gărilor completa eforturile C.F.R.-ului de a asigura o locuință personalului din subordine. Regimul acestora este diferit față de precedentele, acestea nefiind vândute angajaților (ca în cazul Parcelării Grivița). Pavilioanele sunt criticate pentru lipsa de intimitate și facilități reduse, însă prezintă avantajul proximității de Gară și de centrul orașului. Imobilele sunt construite în stil românesc, cu excepția celui din strada P. Poni, unde soluția modernistă propusă de arhitect survine mai degrabă ca o excepție.