Steaua

1/5

Delimitare

Străzile Feroviarilor, Pavlov, Volga, Herman Oberth, Ion Inculeț, Ciugureanu, Al. Pappia, Emanoil Ionescu

Directori

Andrei G. Ioachimescu

Arhitecți

Ioan D. Trajanescu, D. Mohor, Constantin Pomponiu, Maria Cottescu

Perioadă construire

1912-1927

Personalități

.

În 1912, C.F.R. semna o convenție cu Societatea Comunală pentru construirea parcelării Steaua și a completării parcelării Grant cu locuințe pentru ceferiști. Astfel, au început lucrările la una dintre cele mai reușite parcelări de locuințe-tip din istoria Bucureștiului.

Contextul

Muncitorii de la Căile Ferate se găseau, în special, în zona de nord a orașului, în proximitatea Gării de Nord și a atelierelor C.F.R. Motivele pentru care directorii Căilor Ferate au angajat Societatea Comunală să construiască locuințele pentru ceferiști erau determinate de condițiile precare de locuire și de muncă ale acestora. Dificultățile prin care treceau ceferiștii, prezentate în gazeta lor principală, Muncitorul Căilor Ferate, demonstrau radicalizarea acestora și gruparea lor în jurul sindicatelor socialiste. Ceferiștii au reprezentat o puternică rezistență împotriva autorităților statului liberal, fapt ce a dus la cenzurarea gazetei și interzicerea sindicatului.

Parcelarea Steaua reprezenta, împreună cu Grant-Belvedere, cea mai întinsă lotizare a Societății, cu o suprafață de 118.600 mp și cu o diversitate tipologică ce o depășea pe cea din Grant. Singura mențiune legată de anul începerii parcelării, 1913, îi aparține lui Sfințescu. Așadar, parcelarea a fost aprobată, probabil, în mandatul primarilor Constantin Istrati (octombrie 1912 – martie 1913) sau Grigore Gh. Cantacuzino (martie 1913 – decembrie 1913). Parcelarea a fost finalizată în anii 1920, când au fost construite și edificiile publice precum biserica, maternitatea, liceul feroviar și școlile generale.

Cronologia avizării

Parcelarea Steaua era situată în satul Grivița (devenit comună suburbană în 1925, integrată ulterior în administrația orașului), între Calea Griviței și bulevardul Filantropia, având la nord Fabrica de Petrol „Steaua Română”, căreia i-a preluat numele, și la sud Groapa Cuțarida. Arhitecţii au proiectat deschiderea a patru străzi paralele (care ocupau doar 28% din suprafața parcelării), orientate de la est la vest, care uneau cele două mari bulevarde, și a încă două străzi perpendiculare pe cele patru pentru a le asigura comunicarea. În plus, paralel cu bulevardul Filantropia, de-a lungul Gropii Cuțarida, proiectanții au mai deschis două străzi paralele. Străzile erau identificate cu litere, începând dinspre actuala stradă Pavlov (A) spre Feroviarilor. Societatea a împărțit terenul în 350 de parcele, fiecare dintre acestea de câte 150 mp, cele mai mici loturi în comparație cu toate parcelările construite între 1911 și 1916. Planul de parcelare includea nu doar construirea locuințelor, ci și a edificiilor pentru instituții publice. Parcelarea nu dispune de o axă principală sau de un centru simbolic. Străzile au dimensiuni relativ egale, iar centrul este dominat de liceul feroviar, construit ulterior. Instituțiile publice, plasate de-a lungul Căii Griviței, pentru a fi mai aproape de ateliere, înclină ritmul parcelării spre Grivița și nu există niciun echivalent pentru a-l contrabalansa spre Filantropia.

Arhitectura

Arhitectural, casele proiectate inițial de Trajanescu preiau elementele întâlnite în parcelările precedente și prezintă noi tipologii și diversificări ale stilului neoromânesc. Casele de pe cele două străzi paralele cu bulevardul Filantropia (parter și etaj) au aspectul unor locuințe colective care găzduiau mai multe familii. În rest, parcelarea dispunea de locuințe cuplate două câte două sub același acoperiș, învelite cu țiglă sau eternit, respectând principiul conform căruia fiecare familie trebuia să dețină propria casă înconjurată de grădină.

Locuitorii

Din punct de vedere social, analiza căsătoriilor denotă distribuirea locuințelor mai degrabă către funcționarii ceferiști şi mai puțin către muncitori. Din cele 318 mențiuni ale locuitorilor parcelării, 102 erau funcționari şi 75 muncitori, iar după 1920, copiii acestora au putut să se îndrepte către profesii liberale. Activitatea constructivă s-a oprit în 1916 și a fost reluată în 1919, iar după 1921 C.F.R. a înființat propria companie și a continuat parcelarea, proiectând blocuri de apartamente, edificii ale instituțiilor publice, dar și aproape toate lucrările publice. Parcelarea Steaua a devenit treptat centrul propagandei comuniste și socialiste, cu precădere după 1919.

Completările după 1919

Efortul de construire a locuințelor a început în parcelarea Steaua, unde Casa Muncii C.F.R. l-a angajat pe arhitectul Constantin Pomponiu, unul dintre adepții stilului neoromânesc, să finalizeze cartierul și să construiască edificiile pentru instituțiile publice. Pomponiu (1887-1945) făcea parte din cea de-a doua generație de arhitecți români, student la Școala de Arhitectură (1909), implicit elev al lui Mincu, în vârstă de 34 de ani la începerea lucrărilor în parcelarea Steaua. În paralel cu activitatea în cadrul Casei Muncii C.F.R., Pomponiu a lucrat la proiectul Mausoleului Mărășești și al Catedralei din Cluj, ambele fiind simboluri ale afirmării naționale. În parcelarea Steaua, Pomponiu a proiectat Biserica Sf. Gheorghe, între 1926 și 1931, două școli, un cămin de copii, Maternitatea „Regina Elisabeta” (astăzi, Spitalul de Arși) şi Liceul „Aurel Vlaicu” (1923). În plus, a proiectat și un atelier de tâmplărie, unde locuitorii găseau materiale pentru repararea caselor. Tot în parcelarea Steaua, Pomponiu și arhitecta Maria Cottescu, adjuncta lui de la Casa Muncii, au proiectat opt blocuri de locuințe pe străzile Feroviarilor și Pavlov, precum și 164 de case de individuale, finalizând astfel parcelarea. Printre acestea se numărau și cele situate de-a lungul bulevardului Filantropia.

Stilul neoromânesc

Constantin Pomponiu a proiectat toate locuințele și edificiile pentru instituțiile publice în stil neoromânesc, acest stil fiind asumat oficial de către C.F.R. pentru toate proiectele în care s-a implicat. Stilul neoromânesc era considerat indispensabil pentru construirea națiunii, iar C.F.R. era unul dintre cei mai importanți agenți ai acestui demers. Stilul contribuia la „o unitate de concepție constructivă, cu un aspect simplu și plăcut, servind ca îndrumare și ca exemplu pentru public”, în același timp și „la înfrumusețarea rețelei C.F.R., constituind elementele de animare ale călătorilor și de conștiință și admirația stilului românesc pentru străinii care cutreieră țara”, dar și la „cultivarea cadrului plăcut care asigură buna dispoziție sufletească a personalului C.F.R., atât de importantă vieții sale armonioase și activității sale consacrate instituției pe care o slujește”. Blocurile de pe strada Feroviarilor (parter și două etaje), fiecare dintre ele cu câte opt apartamente, au fost proiectate cu accesul direct de pe trotuar și prezentau elemente de stil românesc precum ornamentele de sub cornișă, lucarnele și arcadele ferestrelor. Intrările în aceste blocuri erau plasate sub console. Consolele susțineau volumul vertical al acestor clădiri, iar un foișor discret la ultimul nivel adăuga un nou element neoromânesc acestei compoziții. Pe partea opusă străzii Feroviarilor, Pomponiu a proiectat diferite tipuri de case, cu câte două camere fiecare pentru parter și pentru etajul superior. Fotografiile aeriene din 1927 demonstrează că, la acea dată, cartierul era finalizat.

Un raport din 1942 confirma faptul că în parcelarea Steaua locuiau peste 2.400 de locuitori în 542 de case, însă numărul camerelor era insuficient pentru familiile mari. Raportul menționa că dimensiunea locuințelor varia între 37 și 75 mp și că în ele locuiau „familii numeroase, cu mulți copii: cinci familii au între zece și 15 copii, iar 200 de familii au între cinci și zece copii. Aceste familii locuiesc în imobile având patru camere și dependințe”. Autorul raportului considera că „din cauza marii aglomerații, această suprafață se mai reduce încă, amenajându-se locuințe dintr-o singură cameră și bucătărie. […] Continuând construcția conform planului de sistematizare inițial, cartierul Steaua suferă de o prea mare aglomerațiune de clădiri în raport cu spațiile libere, iar terenurile pentru curți, grădini etc. sunt prea reduse”. Lucrările edilitare ale acestui cartier au fost finalizate abia în 1939, când un raport intern confirma că „lucrările edilitare ca apă, canal, lumină electrică au fost recepţionate şi luate în primire de Uzinele Comunale București. şi Societatea Generală de Gaz şi Electricitate”. Străzile au fost pavate cu bolovani, trotuarele cu asfalt, iar parcelarea a fost conectată la centrul orașului prin prelungirea liniilor de tramvai. Între anii 1921 și 1927, Monitoarele Comunale păstrează evidența a 67 de căsătorii, dintre care 20 erau între locuitorii parcelărilor. Cei 117 locuitori ai parcelării căsătoriți în această perioadă erau, în general, funcționari (41), muncitori (25) și gospodine (39).

Află mai multe despre parcelarea Steaua și Societatea de Locuințe Ieftine în cartea Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine București (1908-1948)

Căile Ferate Române

Ai citit Steaua. Citește și