Dudești-Cioplea

Terenul din comuna suburbană Dudești-Cioplea a intrat în patrimoniul Casei Construcțiilor în anul 1933, ca urma a unui schimb făcut cu Ministerul Agriculturii și Domeniilor. Pentru a intra în posesia acestui teren, Casa ceda ministerului un alt lot aflat în comuna Băneasa, care intrase în patrimoniul ei în 1930 (la înființare) și pe care îl luase în posesie în martie 1933.

Lotul din Dudești-Cioplea se afla pe șoseaua Olteniței, dincolo de limita orașului, dar fiind bine conectat cu acesta prin intermediul mai multor linii de autobuz. El avea o suprafață de cca 10 ha și făcea parte dintr-o parcelare mai mare, în care fuseseră deja împroprietăriți funcționari din Ministerul Comunicațiilor, Ministerul Industriei și Comerțului, Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale etc. Chiar și suprafața cedată Casei Construcțiilor fusese inițial atribuită Direcției Poștă, Telefon, Telegraf (PTT) în 1925, aceasta achitându-l în totalitate până în 1935. Cu toate acestea, dat fiind faptul că împroprietărirea funcționarilor nu fusese încă făcută de către instituție, MAD era dispus să renunțe la această atribuire în favoarea Casei Construcțiilor, în cazul în care aceasta ar fi fost de acord să construiască locuințe pe acest teren. Totuși, în noiembrie 1935, Casa de economii, credit și ajutor a corpului PTT a dat în judecată Casa Construcțiilor revendicând terenul. Acțiunile în instanță au durat aproape opt ani, în mai 1943 Consiliul Juridic Superior al Statului stabilind definitiv ca terenul să rămână în proprietatea PTT, urmând ca MAD să despăgubească Casa Construcțiilor (fie în bani, fie prin alocarea unui alt teren).

Planul de parcelare al terenului din Dudești-Cioplea a fost refăcut de Casa Construcțiilor în 1935. Noul proiect conținea loturi cu suprafețe mai mici decât varianta elaborată de MAD (parcele cuprinse între 246 și 448 mp), pe care urmau să fie construite locuințe dezvoltate pe parter, de câte 45 mp fiecare. Parte din teren a fost rezervat de Casa Construcțiilor pentru realizarea unei piețe centrale și a diverse clădiri publice (biserică, casă parohială, școală, grădiniță, dispensare și o baie populară).

Ratele lunare erau eșalonate pe 20 de ani și au fost astfel calculate încât să fie egale cu o chirie lunară pe care un muncitor o plătea pentru o locuință modestă (de dimensiuni mai mici decât cele proiectate de Casă) într-un cartier mărginaș al Capitalei (calculele au fost făcute pornind de la chiriile din cartierul Bellu).

Intențiile Casei Construcțiilor nu au fost puse însă în aplicare, terenul fiind retrocedat Direcției PTT. Reintrând în posesia lotului abia în 1943, nici această instituție nu și-a mai reluat planurile din prima parte a perioadei interbelice. În consecință, zona a rămas neconstruită, fiind ocupată în perioada postbelică cu diverse clădiri industriale.