Calea Lacul Tei

Ultima parcelare a Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine înaintea celui de-al Doilea Război Mondial a fost proiectată în cartierul Tei.

Contextul

Acest cartier era unul dintre cele mai afectate de sărăcie, destinat a fi construit cu locuințe ieftine, conform zonificării propuse de Cincinat Sfințescu în Planul de Sistematizare. Parcelarea se găsea în Sectorul I Galben, pe Calea Lacul Tei, în apropierea Fabricii de Cărămidă Tonola. Intervenția Societății în această zonă afectată de condițiile insalubre de locuire a dus la o înrăutățire a situației locuitorilor din cartier, însă și la crearea de locuințe noi pentru funcționarii bucureșteni. Locuitorii din vecinătatea terenului unde Societatea decidea construirea caselor erau afectați de această parcelare, pentru că le închidea accesul către stradă. Aceștia au trimis o scrisoare Primăriei, cerând rezolvarea situației și semnând: „Oameni săraci, servitori pe la diverse instituții din Capitală și singurul nostru sprijin sunt aceste imobile, făcute cu truda sărăciei noastre”. Cererea nu a fost luată în seamă de Primărie.

Cronologia avizării

Societatea Comunală a solicitat încă din 1936 aprobarea parcelării din Sectorul I Galben, prezentând Primăriei planurile parcelării care conțineau peste 200 de locuințe, edificii pentru instituții publice, dar și parc, teren sportiv, grădiniță, școală. Avizarea acestui proiect depindea de rezervarea unui lot de 20 de locuințe pentru funcționarii Primăriei Sectorului Galben. Pe acel teren, Societatea construise deja o grădiniță și o casă a copilului la începutul anilor 1930. După refacerea planurilor, parcelarea a fost aprobată în ianuarie 1937 de către Comisia Tehnică a primăriei de sector. A urmat aprobarea Consiliului Tehnic Superior din decembrie 1937 și a Uzinelor Comunale București. Confirmarea distribuirii locuințelor către funcționari venea de la însuși primarul Ion Săbăreanu, care „aduce la cunoștința Consiliului că, cu ocazia parcelării acestui teren, s-a gândit să rezerve o suprafață pentru construirea unor locuințe pentru funcționarii care nu au proprietăți – ei sau familiile lor – și la acei care nu au nici un fel de avere, iar venitul lor este de așa natură încât nu pot plăti o chirie corespunzătoare gradului și situației lor familiare”.

Arhitectura

Arhitectul Ionescu propunea zece noi tipuri de locuințe, incluzând tipurile T1, T2, T3, special proiectate pentru intersecții. Toate erau retrase de la aliniament patru metri (pe strada Scheiul de Sus) sau cinci și erau fie cu parter, fie cu parter și etaj. Societatea a renunțat la utilizarea eternitului pentru învelitorile caselor în favoarea țiglelor.

• În campania de construire din 1937, Societatea a finalizat locuințele dintre Calea Lacul Tei și strada A (Banul Dumitrache).
• În campania anului 1938, din planurile de parcelare rezultă faptul că au fost executate 56 de vile cuplate sub același acoperiș (grupate, așadar, în 28 de corpuri de clădire) și o locuință individuală tipul 3. Acestea erau localizate între străzile Banul Dumitrache, Județului, Ghica Tei, strada care face legătura cu Maria Ghiculeasa și din nou strada scurtă ce face legătura cu Banul Dumitrache.
• Campania de construire din 1939 consta în execuția caselor dintre strada Ghica Tei și strada Sf. Treime, iar prin cea din anul următor Societatea urmărea ridicarea a 14 locuințe pe strada A (Banul Dumitrache) și 27 pe strada B (Maria Ghiculeasa), toate realizate după planurile lui Dan Ionescu.
• După 1940, parcelarea s-a extins spre est, unde Societatea a construit 28 de locuințe cuplate pe strada A (Banul Dumitrache) și 54 de locuințe pe strada Maria Ghiculeasa, în continuarea celor care se construiseră deja. Lărgimea străzilor Dumitrache, Ghiculeasa, Banul Scarlat era de 8,5 m, în timp ce pe cele două străzi perpendiculare, precum și pe scheiul de Sus era de 12 m.

Completările postbelice

Proiectul inițial al Societății viza realizarea unui cartier de case care urma a se întinde până la strada Teiul Doamnei, însă costurile războiului au condus la abandonarea acestor planuri. Nici după război planurile Societății nu au fost continuate, lotizarea fiind completată într-o formă diferită față de ceea ce se prevăzuse inițial.

Calea Lacul Tei: spitalul de copii Emilia Irza

Astfel, arhitecții Grigore Ionescu și Stan Bortnowski ay proiectat Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului, fost „Emilia Irza”, între 1949 şi 1959 și Facultatea de Drumuri şi Poduri (1950):

„la sfârșitul anilor ’40 mai sunt concepute în București construcții la care s-a folosit o expresie arhitecturală care se înscria celei moderne, specifică perioadei interbelice. Foarte repede ele se vor dovedi a fi ultimele manifestări de acest gen. Este vorba, în primul rând, de Spitalul de Copii, fost «Emilia Irza», și clădirea pentru Facultatea de Drumuri și Poduri (1949–1950, arh. Grigore Ionescu), din B-dul Lacul Tei, amplasate vizavi de Lacul Tei. Relativ asemănătoare, cele două construcții, de înălțime medie, P+2/4, respectiv P+3, se remarcau prin volumele simple și clare a căror orizontalitate era subliniată de ferestrele dispuse în benzi continue pe toată lungimea fațadelor principale. Dacă Spitalul de Copii mai păstrează, în general, aspectul inițial, calitatea arhitecturii originale a Facultății de Drumuri a fost redusă la anonimat prin transformări succesive și înglobarea în șirul de clădiri inexpresive realizate în anii ’70–80 pentru Institutul de Construcții”. (arh. Alexandru Panaitescu)

Pe lângă aceste proiecte, arhitectul Gabriel Cristea a proiectat, între 1970 și 1972, Facultatea de Hidrotehnică, iar la sfârșitul anilor ’70, la intersecția cu Barbu Văcărescu era construit sediul Institutului de Studii și Proiectări Energetice. Bulevardul a fost placat între 1974 și 1979, pe baza unui proiect al arhitecților Carol Hacker, I. M. Niculescu, Peter Ferenczy, Yvonne Răzor. Conform arhitectului Alexandru Panaitescu, acest fronton se caracterizează prin agresivitatea cu care au trebuit să fie amplasate blocurile, de regulă P+10, accidental cu un accent P+14. Acestea, în mare parte cu secțiuni-tip sau refolosite, având de regulă apartamente și la parter, sunt dispuse la limita trotuarului. Între 1975 și 1985, în partea sudică a parcelării, pe strada Ghica Tei, arhitectul Albert Mihail Caffé proiecta un cămin de bătrâni.