Clucerului

3/24

Delimitare

străzile Clucerului, Ady Endre, Petőfi Sándor

Director

Andrei G. Ioachimescu

Arhitect

Ioan D. Trajanescu

Anul construirii

1911

Prezent

Arhivă

La scurt timp după începerea activității, Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine a construit unul dintre cele mai importante parcelării de locuințe-tip, pe strada Clucerului, care a reprezentat începutul simbolic al reformei locuințelor și adoptarea stilului neoromânesc. Proiectul locuințelor era semnat de arhitectul Ioan D. Trajanescu.

Cronologia avizării și istoria parcelării:

Clucerului reprezenta prima parcelare a Societății, deși număra numai 61 de locuințe construite pe trei străzi. Terenul (cu o suprafață de 11.400 mp) fusese cedat de către municipalitate, în conformitate cu convenția din 28 decembrie 1910, și făcea parte din Parcul Boerescu, o parcelare de vile pentru clasele superioare, în curs de construire la acea dată. Societatea integra casele în planul de parcelare al parcului și distribuia locuințele beneficiarilor al căror statut social s-a dovedit a fi mai apropiat de cel al proprietarilor vilelor, aceștia fiind, de exemplu, avocați, profesori, ofițeri și funcționari publici.

Societatea Comunală a construit în această parcelare 60 de locuințe grupate câte două sub același acoperiș și una individuală, care ulterior (1923), a devenit reședința arhitectului Trajanescu. 22 de locuințe cuplate au fost construite pe strada Clucerului, 11 locuințe cuplate pe strada B și 18 locuințe cuplate pe strada A. Alegerea proiectării noii străzi B, paralelă cu strada Clucerului, a determinat orientarea locuințelor de la nord la sud. Toate locuințele erau de tip C și D, parter și etaj (cu o suprafață totală de 55 mp) și au fost construite pe parcele egale, de 180 mp, retrase de la aliniamentul trotuarului cu 2 m.

Străzile

Noile străzi deschise erau denumite cu litere provizorii, fiind responsabilitatea Comisiei de Nomenclatură a Primăriei de a le denumi oficial. În 1923, după finalizarea parcului, autoritățile au decis schimbarea denumirii din Boerescu în Delavrancea, precum și renumerotarea străzilor. Astfel, strada B a fost redenumită C, iar strada A devenea strada D. În total, străzile nou deschise măsurau 4.800 mp (41% din suprafața totală a parcelării), iar Societatea a organizat o licitație în iulie 1911 pentru pavarea străzilor cu bolovani.

Casa arhitectului Ioan D. Trajanescu

Casa lui Trajanescu a devenit simbolul parcelării, cu semnificații multiple: direcția reformei, promotorii ei, stilul și poziția socială a locuitorilor. O placă de marmură confirmă faptul că locuinţa era situată în Parcul Delavrancea, strada D, un semn clar că parcelarea își revendica originea prin apartenența la un cartier de vile, nu prin cea de parcelare pentru clasa muncitoare. Patru efigii simbolizau patronajul acestui proiect: Ermil Pangrati și Ion Mincu dominau fațada principală, iar Rafaello și Michelangelo completau fațadele laterale.

Arhitectura parcelării Clucerului

Arhitectura a fost primită cu entuziasm de către critici: Universul Literar considera că „în amestecul de vile de la șosea, locuințele ieftine, prin simplicitatea lor, prin puritatea formei și a stilului și prin cerdacele lor pitorești, răsar ca o arătare din vremurile trecute când se păstra o bună tradiție în meșteșugul de a se clădi la noi”. În anii 1950, arhitectul Grigore Ionescu considera că „plastica arhitecturală, în linii generale echilibrată și simplă, recurge la elemente tradiționale prelucrate”.

Trajanescu a proiectat pe baza unor referințe la arhitectura tradițională ca principală influență asupra proiectului său: balconul din lemn („foișor”), ancadramentele semicirculare ale ferestrelor de pe fațadă, precum și ornamentele dintre parter și etaj, toate destinate să conecteze trecutul cu prezentul, să construiască o comunitate aparte și să îi dea un sens și o semnificație. Un perete cu un strat dublu de cărămizi și un coș separă locuințele cuplate de la acoperiș până în pivniță. În continuarea sa, gardul dintre cele două case separă grădinile, marcând clar proprietățile. Locuitorii foloseau drept acces ușa laterală prin care se intra într-o sală mică, plasată sub foișor, și se continua spre cele două camere. La etaj se găseau dormitoarele, în timp ce învelitoarea era acoperită cu eternit. Toate casele erau dotate cu sobe pe lemne.

Analiza statutului profesional al locuitorilor dovedește însă că aceștia proveneau dintr-o clasă economică diferită de clasele vulnerabile pe care Societatea dorea să le reprezinte. În primul rând, beneficiarii plăteau pentru casă cea mai mare sumă prevăzută de lege, 8.000 de lei. În al doilea rând, analiza căsătoriilor între anii 1912 și 1935 confirmă faptul că Societatea a distribuit jumătate din case (fie prin închiriere, inițial, fie prin vânzare, ulterior) funcționarilor publici, avocaților, inginerilor și ofițerilor 216. Aceste dovezi confirmă faptul că parcelarea a reprezentat aspirația burgheziei la statutul de elită, iar vila în stil neoromânesc, unul din mijloacele de a dobândi o poziție mai bună în societate.

Viața cotidiană

Parcelarea Clucerului a avut un regim diferit față de Lânăriei și Lupească, fiind destinată clasei de mijloc, așa cum au menționat inițiatorii și locuitorii ei în dese rânduri. Mărturiile uneia dintre cele mai vechi locuitoare din parcelare (doamna Stavarache) confirmă faptul că proprietarii caselor au fost nevoiți, după 1948, să accepte chiriași. După 1989, într-una din aceste case a fost amenajat un depozit de vinuri. Locuitorii își amintesc de tăierea arborilor inițiali în anii 1960, dar și de păstrarea vechilor aspecte ale vieții cotidiene precum trecerea zilnică a iaurgiilor, lăptarilor și negustorilor. Niciuna dintre casele menționate mai sus nu a avut de suferit de pe urma cutremurelor din 1940 și 1977. Străzile B şi A au primit numele a doi poeți maghiari, Petőfi Sándor şi Ady Endre. Nu este clar când au atribuit autoritățile aceste denumiri, cert este că, în 1940, ele încă aveau indicative de litere. De asemenea, locuitorii își amintesc de sobele de teracotă din case, de o calitate excepțională.

Află mai multe despre parcelarea Clucerului și Societatea de Locuințe Ieftine în cartea Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine București (1908-1948)