Drumul la Tei

16/24

Delimitare

străzile Barbu Văcărescu, Doamna Oltea, Beirut, Radu Mihăilă, Comandor Eugen Botez

Director

N.I Georgescu, D. Stoica

Personalități

Grigore Trancu-Iași, ministrul Muncii, Călin Adam Botez, Cornel Todea (inspector general), Anghel Petrescu (director general al Ministerului Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale), Constantin Stănescu (subșef birou la Casa Centrală), Ion Minea (inspector la Băncile Populare).

Arhitecți

Ioan D. Trajanescu, Ion Țărușeanu, Paul Rossin

Perioadă construire

1923-1934

Prezent

Arhivă

Concomitent cu construirea parcelării Cornescu și în proximitatea acesteia, Societatea Comunală a început construirea celei de-a doua parcelări, Drumul la Tei, pentru Cooperativa „Munca”, formată din funcționarii Ministerului Muncii.

Contextul

Acest minister căpăta tot mai multă importanță în rezolvarea problemei locuirii, ca urmare a acțiunilor ministrului Grigore Trancu-Iași. De exemplu, legea din 1921, adoptată la inițiativa ministrului, permitea funcționarilor publici să înființeze societăți și organizații pentru construirea de locuințe pentru propriii membri. Astfel, funcționarii Ministerului Muncii au înființat Cooperativa „Munca” și au angajat Societatea Comunală pentru a construi locuințe pe terenul din bulevardul Drumul la Tei. Convenția dintre cele două instituții, din 12 octombrie 1923, a fost semnată de N. I. Georgescu și I. C. Negrescu, din partea Societății, și inspectorul general Mihail, din partea cooperativei. Conform acestui contract, „Societatea Cooperativă «Munca» va face parcelarea terenului vândut. Societatea Comunală face demersurile pentru obținerea autorizației de parcelare, care parcelare va fi obligatorie pentru cumpărător”. Societatea „Munca” avea obligația să construiască locuințele în maximum zece ani, iar „cumpărătorii acelor parcele […] nu le vor putea vinde decât cu autorizația Societății, orice înstrăinare făcută în timp de 10 ani, fără consimțământul Societății va fi nulă de drept”. Chiar dacă cele două instituții au semnat protocolul de colaborare în anul 1923, au început construirea caselor abia în 1925, ca urmare a numeroaselor reproiectări ale planului de parcelare.

Cronologia avizării

Terenul se găsea în sectorul al doilea și era separat de parcelarea Cornescu printr-o groapă de nisip, însă nu era proiectată vreo stradă care să le unească de bulevardul Drumul la Tei în partea de vest. Întreaga suprafață avea 55.900 mp și a fost împărţită inițial în 94 de parcele, fiecare dintre ele cu o suprafață medie de 200 mp, ulterior în 200 de parcele, construindu-se locuințe pe 150 dintre acestea. Cele două instituții au înaintat planul de parcelare primăriei la sfârșitul anului 1923, însă Comisia Tehnică a amânat aprobarea lui din mai multe motive. Aflându-se lângă o groapă de nisip, într-o zonă considerată insalubră, Primăria ridica o serie de întrebări legate de justețea construirii de case în această zonă, cerând aprobarea Consiliului de Igienă al Capitalei pentru „a da avizul dacă se permit construcții pe acele parcele și în ce condiții de igienă și salubritate publică”.

O altă problemă era legată de cererea mare de case din partea membrilor Cooperativei, fapt ce însemna micșorarea loturilor și a străzilor. Acest fapt contravenea Regulamentului de Alinieri și Construcțiuni, iar negocierea dintre Comisia Tehnică și Societatea Comunală, împreună cu Cooperativa „Munca”, a durat peste doi ani. În plus, conform legislației, lucrările edilitare ale parcelărilor nou deschise trebuiau realizate de către parcelator înainte de construirea caselor. Abia după schimbarea planului de parcelare, Comisia Tehnică înainta planurile Consiliului Tehnic Superior din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, fiind aprobate de către consilieri, iar la 23 mai 1925, prin decret regal, planul de parcelare era aprobat și construirea caselor putea începe.

Arhitectură și Urbanism

Planul de parcelare, semnat de arh. Fr. Reiss și modificat de Ioan D. Trajanescu, cuprindea doar locuințe, nu și edificii pentru instituțiile publice sau spații verzi. Planul era caracterizat prin proiectarea a patru străzi paralele cu bulevardul Drumul la Tei, de la nord la sud, și a două străzi care închideau parcelarea, perpendiculare pe bulevard. Străzile au fost redenumite de Comisia de Nomenclatură în ședința din 5 mai 1930. Prima dintre străzile paralele, A (cu prelungirea F), a fost redenumită Doamna Oltea și era plasată între bulevard și groapa de nisip. Străzile B și F au fost unite și redenumite Roibului, ocolind întreaga parcelare, strada C a fost redenumită Pintenogului (astăzi Radu Mihăilă), strada D a fost numită Buestrului (astăzi Beirut). Ulterior, strada Roibului a devenit Comandor Eugeniu Botez. Spre deosebire de celelalte parcelări, Societatea nu a executat școli sau parcuri, întrucât cererea de locuințe din partea membrilor cooperativei nu permitea spații și pentru alte instituții publice.

În 1924, cooperativa a început și lucrările edilitare, împreună cu Uzinele Comunale București, iar parcelarea avea la inaugurare apă, canalizare, iluminat, dar și lucrări de pavaj executate la timp: bordurile erau realizate din beton comprimat, trotuarele pavate cu asfalt, iar pavajul carosabil era realizat din bolovani de râu. Societatea a început construirea locuințelor, cel mai probabil, în 1926. Primele planuri erau semnate de către Ioan D. Trajanescu, iar până în 1927 construise deja 21 de locuințe cuplate. Aceste locuințe au fost construite cu fațada spre bulevardul Drumul la Tei, până la intersecția cu Calea Lacul Tei. Cel mai probabil, Societatea a plantat tot atunci și platanii, același tip de arbori precum cei de pe strada Lânăriei și din parcelarea Fabrica de Chibrituri. Plantarea arborilor era importantă, având în vedere faptul că parcelarea nu avea scuaruri, grădini publice și era aproape de groapa de nisip insalubră.

Primele tipuri erau B0 și B2 (ambele doar cu parter) şi se diferențiau prin numărul de camere. Tipul B0 era compus dintr-o cameră, un dormitor, bucătărie, debara și cameră de baie. Tipul B2 avea două camere cu fațada spre bulevard, cu intrări pe fațadele laterale. Tipologii diferite au fost proiectate la intersecția dintre străzile Doamna Oltea și Roibului (Eugeniu Botez). În afara acestor tipuri, Trajanescu a mai proiectat și locuinţe cu etaj și foișor, tot pe bulevardul Drumul la Tei, unele cu stâlpi de lemn, altele cu coloane din piatră și arcuri trilobate, retrase de la fațadă. În majoritatea cazurilor, învelitorile erau din țiglă, iar casele aveau lucarne.

Locuitorii

Locuințele au fost distribuite membrilor Cooperativei „Munca”, majoritatea dintre aceștia fiind funcționari înalți ai ministerului și instituțiilor subordonate. Printre ei se numărau ministrul Grigore Trancu-Iași și Călin Adam Botez, ofițer de marină, fiul lui Eugeniu Botez, în onoarea căruia a fost (re)denumită strada care înconjura parcelarea. Acesta a locuit pe strada doamna Oltea și s-a căsătorit, în martie 1935, cu Cecilia Storck, fiica artiștilor plastici Frederich Storck și Cecilia Cuțescu-Storck. Lucrările au continuat între 1928 și 1934, însă pe baza altor planuri de parcelare și de locuințe.

Etapa 1927-1934

Parcelarea a fost continuată după 1927, pe baza planurilor de locuințe semnate de Paul Rossin și Ion Țărușanu. În contrast cu Raion și Rahova, activitatea de construire a locuințelor nu fusese oprită, ci continua progresiv. Parcelarea nu era legată de Calea Floreasca, fiind separată de parcelarea Cornescu de gropile de nisip, fapt remediat abia în anii 1950. În septembrie 1932, cooperativa trimitea o scrisoare autorităților, în care menționa că  majoritatea oficialilor lucrau în centru și cereau Societății de Tramvaie prelungirea liniei de tramvai. Până în 1927, Societatea construise aproape toate locuințele pe bulevardul Drumul la Tei (redenumit Barbu Văcărescu în 1931) și pe strada Doamna Oltea, până în apropierea intersecției cu Calea Lacul Tei. Până în 1934, parcelarea a fost completată cu locuințe pentru funcționarii Cooperativei „Munca”, însă nu a fost finalizată în întregime din cauza renunțării la convenția din 1923.

După 1927, Societatea a construit locuințele de pe strada Doamna Oltea, renunțând să le mai construiască și pe cele de la bulevard, întrucât autoritățile nu se hotărâseră asupra alinierii acestuia. A urmat, progresiv, construirea locuințelor pe străzile B (Eugeniu Botez), E (Pintenogului) și D (Buestrului), pe baza planurilor lui Țărușanu și Rossin, în total 98 de locuințe finalizate până în 1933. Alte 36 de parcele erau în curs de autorizare, conform schiței lui Sfințescu din 1933. Cei doi arhitecți au respectat prevederile Regulamentului de Construcții și Alinieri, privitoare la teșitura colțurilor. Majoritatea planurilor locuințelor erau semnate de Țărușanu, care propunea o serie de tipuri noi față de cele din Raion și Rahova. Astfel, arhitectul proiecta tipul 401 pentru construirea a trei locuințe cuplate pe strada Doamna Oltea, parter și etaj, într-un stil care pare mai degrabă a avea influențe moderniste decât a fi neoromânesc, cu consolă și arcade. Același arhitect proiecta și tipurile 204 și 206 (parter), iar pe strada Buestrului proiecta un tip unicat, pe colț, cu turn și compoziție asimetrică. Până în 1934, Uzinele Comunale realizaseră doar sistemul de apă și canal. Unii locuitori se plângeau de faptul că țiglele căzuseră de pe casă după ce au fost așezate.

Funcționarii Cooperativei „Munca” făceau parte din personalul superior al Ministerului Muncii sau al instituțiilor aflate în subordinea sa. În afara ministrului Grigore Trancu-Iași, în parcelare locuiau funcționari înalți precum Cornel Todea (inspector general), Anghel Petrescu (director general al Ministerului Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale), Constantin Stănescu (subșef birou la Casa Centrală) și Ion Minea (inspector la Băncile Populare).

În 1933, prețul unei case pe strada Doamna Oltea, precum cea de la nr. 9, începea de la 860.000 de lei, întrucât era compusă din șase camere, în afara dependințelor. Alte tipuri, precum cele din Pintenogului 3, cu trei camere, costau 432.000 de lei. Acest tip era compus din „teren și construcție, pivniță, parter și etaj, având la parter: holl-sufragerie, bucătărie, W.C., cămară, iar la etaj două dormitoare și baie, având instalații de apă, canal, lumină electrică, sobe de teracotă, acoperiș de țiglă etc., total m.p. construcție și teren 155”. La acea dată, un funcționar înalt din cadrul ministerelor câștiga până la 10.000 de lei lunar și își putea achita o rată lunară de 3.000-4.000 de lei. În schimb, un muncitor câștiga sub 5.000 de lei. După înființarea Casei Autonome a Construcțiilor, sub autoritatea Ministerului Muncii, și, ulterior, a Casei Centrale a Asigurărilor, membrii cooperativei au abandonat colaborarea cu Societatea Comunală și s-au mutat în noul cartier al Casei Construcțiilor, Vatra Luminoasă. Într-o adresă din 16 iunie 1938, președintele cooperativei menționa că îl contactase pe directorul Casei „în privința punerii la dispoziția cooperativei a 25 de locuințe clădite în Vatra Luminoasă, în care scop se va face o intervenție scrisă la Consiliul Casei Construcțiilor”. Parcelele rămase libere ca urmare a abandonării acestei colaborări au fost vândute.

Parcelarea Drumul la Tei nu a fost afectată de schimbările urbanistice. O mărturie provine de la una dintre cele mai vechi locuitoare ale parcelării. Viața cotidiană era dictată de ritmul jocurilor copilăriei și de comerțul ambulant. Între parcelările Cornescu și Drumul la Tei, autoritățile au construit depozitul de autobuze Floreasca, precum și o stradă de legătură între aceste două parcelări.

Află mai multe despre parcelarea Drumul la Tei și Societatea de Locuințe Ieftine în cartea Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine București (1908-1948)