Grant

8/24

Delimitare

Aleea Țibleș, Adian Fulga, Radna, strada Boișora, Marius Bărbulescu, Gabriel Cioran, Cristian Pascal, Chibzuinței, Larisa, Locotenent Zalic, Ecaterina Varga, Cărvunarilor, Scăeni, inginer Nicolae Teodorescu, Vasile Burlă, Căpitan Pavel Zăgănescu, Vizitiu Stoica, Bulevadrul Regiei

Directori

Andrei G. Ioachimescu, N.I. Georgescu

Arhitecți

Ioan D. Trajanescu, Zimmer, Fr. Reiss, Constantin Pomponiu

An construire

1912-1927

Parcelarea Grant a fost construită, începând cu 1912 de Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine pentru muncitorii de la Regia Monopolurilor Statului și de la C.F.R.

Cronologia avizării

Anul 1911 a fost decisiv pentru implementarea programului locuințelor sociale în București: Societatea a proiectat și executat parcelările de pe străzile Lupească  și Clucerului  și câteva imobile pe strada Candiano Popescu (lângă Parcul Carol), totalizând aproape 100 de locuințe. Realizate sub conducerea lui A.G. Ioachimescu și G. Costinescu, proiectele Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine erau similare cu inițiativele din Europa în aceeași perioadă, readoptate după Congresul pentru locuințe ieftine de la Viena din 1910.

Această sincronizare obligă la o gândire în perspectivă și la schimbarea strategiei, după ce la sfârșitul anului 1910, Societatea pentru Locuințe Ieftine se constituise legal și organizase primul concurs de proiecte (rămas fără urmări directe, proiectele participante fiind declarate de juriu ca fiind prea slabe pentru a desemna un câștigător). Primele parcelări realizate de Societate au fost proiectate de arhitectul-șef al acesteia, independent de rezultatele concursului organizat în 1910. Asistăm, în 1912, la o schimbare de strategie a conducerii Societății. Succesul lotizării și al tipizării experimentate în parcelările construite în anul precedent conduce la creșterea interesului marilor instituții de stat pentru a asigura locuințe de serviciu angajaților.

Avantajele sunt de ambele părți: pe de o parte, instituțiile îşi asigură loialitatea angajaților (ei nu pot părăsi locul de muncă fără a renunța, implicit, și la locuința pusă la dispoziție), iar angajații beneficiază și de accesul la diverse facilități adiacente, precum grădinițe și școli pentru copii. Se adaugă posibilitatea de a achita o locuință confortabilă în rate cu dobândă mică. Pe de altă parte, Societatea atrăgea clienți de încredere, care permiteau menținerea capitalului financiar și prestigiul instituției.

Construirea locuințelor

La data de 1 mai 1912, Regia Monopolurilor Statului (R.M.S.) a cumpărat de la Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine un teren de 82.964 mp cu prețul 3 lei mp, pe care urma să îl achite în termen de 30 ani. Conform contractului încheiat de Oscar Kiriacescu din partea RMS și de Andrei G. Ioachimescu și dr. Costinescu din partea SCLE, locuințele trebuiau finalizate în noiembrie 1913. Cu toate aceste, analiza lui Cincinat Sfințescu, publicată în 1933, prezintă o suprafață de doar 62.300 mp, din care străzile ocupau 20.900 mp (având o deschidere medie de 8 m, adică 33% din suprafața totală a terenului).

Prin parcelare au fost obținute 187 de loturi, fiecare având aproximativ 170 mp, cu latura de 10 m la stradă și o adâncime de 17 m. Locuințele erau cuplate câte două sau câte patru (pe fund de lot), compuse fie doar din parter, fie parter și etaj. De-a lungul a peste treizeci de ani, parcelarea a fost completată cu tipuri diferite de case, pentru a evita uniformitatea. Arhitecții Societății au prevăzut atât tipuri colective, cu locuințe distincte la parter și etaj (cu apartamente de câte 50 mp), cât și tipuri speciale, precum imobilele simetrice de la cele două intrări pe strada Teodorescu, proiectate în stil neoromânesc de arh. Ioan D. Trajanescu, dar şi locuinţele de pe strada G. Ciortan proiectate după Primul Război Mondial de arhitectul Fr. Reiner.

Casele erau construite din cărămidă, tâmplăria era inițial din lemn de brad și acoperişul era realizat fie din eternit, fie din țiglă, camerele având o înălțime de 2,90 m. Cel mai probabil, locuințele au fost construite cu fundații din beton (pietriș și mortar de ciment), separarea pivniței de zona de locuit făcându-se cu plăci de beton turnat pe grinzi metalice. Ca finisaj era folosit mozaicul pentru antreu, terase și toalete. Principiul care a stat la baza proiectării acestor locuințe era „fiecare familie cu casa și grădina sa”, directorul A. G. Ioachimescu menționând explicit faptul că locuințele construite de Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine exprimă cel mai bine „firea românească”. Încălzirea caselor se făcea cu ajutorul sobelor de teracotă, lemnele fiind comandate și aduse de la depozitul aflat chiar în interiorul Manufacturii de Tutun.

Completările ulterioare

Treptat, în parcelare s-au construit și blocuri (precum cel de pe strada Vasile Burla, în 1942), acesta fiind realizat conform standardelor anilor ‘40, pe locul rămas viran ca urmare a cutremurului din 1940. Prin lege, cei care s-au mutat în noile locuințe erau obligați să aibă asigurare în caz de deces, urmând ca moștenitorii să rămână proprietari, fără alte rate de plătit. Cartierul se va dezvolta treptat, în anii treizeci construindu-se și biserica Belvedere, purtând hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, biserică proiectată de arhitectul Ioan D. Trajanescu, cel care a proiectat și majoritatea locuințelor din parcelare.

Actuala stradă Boișoara (anterior bulevardul Al. Cottescu / bulevardul C.F.R.) împarte cartierul în două subdiviziuni: în partea de nord-est, străzile Radna, Fulga, Țibleș sau Gabriel Ciortan aparținând C.F.R; în partea de sud-vest, străzile Scăeni, Zalic, Teodorescu, Burla, Larisa, Stoica, Cărvunarilor, pe care s-au construit locuințele destinate personalului R.M.S. Cutremurul din 1940 și bombardamentele Aliaților din 1944 asupra Bucureștiului au afectat această parcelare, administrațiile locale sau guvernamentale completând acest cartier cu blocuri, maternitate și spații studențești, în timp ce Manufactura de Tutun a fost mai întâi naționalizată, și, după 1989, privatizată.

Parcelarea Grant-Belvedere a fost bombardată masiv în 1944, fapt care a condus la demolarea și reconstruirea a numeroase locuințe. În 1946, în subsolul Bisericii Belvedere din Regie este deschisă o școală duminicală de cateheză, cu scopul educării religioase a enoriașilor. Școala va fi închisă de autorități în 1950. În 1954, în spațiul respectiv se va amenaja un paraclis pentru slujbele din timpul iernii, în care încă se mai oficiază slujbe.

După 1948, autorităţile comuniste au schimbat denumirea străzilor, utilizând referințe la diverse momente din istoria mișcării socialiste din România, precum revoluționarii secolului al XIX-lea (Cărvunari), primul falanster din România (Scăieni) și ingineri probabil atașați cauzei socialiste (Zalic). De-a lungul secolului, locuitorii și-au construit bucătării de vară și garaje.

Află mai multe despre parcelarea Grant și Societatea de Locuințe Ieftine în cartea Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine București (1908-1948)