Lânariei

1/24

Delimitare

Străzile Lânăriei, Borodești

Inițiator

Consiliul Comunal

Arhitect

Ernest Doneaud

An construire

1909

Constructor

E. Peternelli

Prezent

Arhivă

Primul proiect de locuințe-tip pentru clasa muncitoare a fost construit în 1909, pe strada Lânăriei și a stat la baza înființării Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine.

Context istoric

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, zona dintre Dâmbovița și Câmpul Filaretului fusese preferată de negustorii de oi, tăbăcari și cizmari pentru negustoria cu oi. Deschiderea Gării Filaret (1869) a transformat structura acestei zone prin mutarea unui grup nou în zonă, muncitorii industriali ai noilor fabrici și manufacturi precum Fabrica de Chibrituri, Fabrica de Uleiuri Phenix, Fabrica Wolff. Veniți în capitală în vederea creșterii nivelului de trai, noii muncitori proveniți cu preponderență din mediu rural se loveau de condițiile grele de locuire la periferie. Printre acestea se numărau lipsa rețelei de apă, a canalizării și a electricității, materialele perisabile din care erau construite casele și lipsa de înțelegere din partea proprietarilor imobilelor pe care le închiriau. În consecință, epidemiile de tuberculoză precum și munca într-un mediu insalubru înrăutățeau condiția muncitorilor, nevoiți să lucreze până la 16 ore pe zi, mulți dintre ei fără asigurări de muncă sau zile libere.

Locuințele-tip, soluție împotriva răspândirii tuberculozei

Condițiile insalubre și răspândirea tuberculozei au determinat medicii orașului să propună în cadrul Consiliul de Igienă (care funcționa în paralel cu Consiliul Comunal) construirea de locuințe igienice. Concomitent, imobilele insalubre trebuiau demolate. În ședința din 3 octombrie 1906, Dr. C. Orleanu (vicepreședintele Consiliului de Igienă) propunea construirea în 10 ani a 1000 de case, cu scopul reducerii mortalității cauzate de tuberculoză. La 13 martie 1908 se compunea o Comisie în frunte cu consilierii Procopie Dumitrescu și Dr. Ion Costinescu care „să studieze chestiunea și să propună măsurile ce vor crede de cuviință să se ia pentru ca să încurajeze construcțiile de mici clădiri în condiții igienice și avantajoase pentru populația mărginașă a capitalei.” Comisia hotăra în ședința din 26 mai 1909 edificarea primelor case pe strada Lânăriei. Ajutorul de primar C. Hagi Theodorachy şi Al. Davidescu (directorul Lucrărilor Publice), erau responsabilii implementării acestei hotărâri, aprobate de primarul Vintilă Brătianu.

Construirea caselor

Consiliul Comunal începea lucrările la cele 28 de locuințe în vara anului 1909. În același timp, publicau o listă cu condițiile pe care posibilii beneficiarii trebuiau să le îndeplinească pentru a fi eligibili. În primul rând, aceștia trebuiau să dețină cetățenia română și să aibă un loc de muncă stabil, favorizând astfel funcționarii și muncitorii industriali și o stare de sănătate bună. Acest ultim aspect contravenea scopului declarat de a construi locuințele pentru membrii claselor sociale precare, expuși riscului îmbolnăvirii și contractării tuberculozei pentru care locuirea într-un ambient sănătos i-ar fi ajutat să-și amelioreze condiția sanitară. Conform cererilor depuse de aceștia, niciunul nu lucra la fabricile din apropiere și nu era bucureștean la origine.

Cele 28 de familii însumau aproximativ 100 de locatari (contabilizând și numărul copiilor). Profesiile pe care le dețineau erau dintre cele mai diverse, iar salariile fluctuau între 90 lei și 200 lei. Majoritatea erau mici meșteșugari și întreprinzători (frizer, cizmar, cofetar, blănar, pantofar) și funcționari. Locuința costa 5000 lei și putea fi achitată în rate în decurs a 20 de ani, iar analiza celor 28 de salarii indică suma de 150 lei pe lună drept venitul mediu al noilor locuitori. Beneficiarii nu puteau aplica pentru o locuință în cazul în care aveau un salariu mai mare de 250 lei. Rata lunară nu depășea 40 lei pe lună, iar avansul era de cel puțin 10%. Casele aveau o suprafață de 60 m.p. și erau formată din două camere, bucătărie, latrină, sală, prispă deschisă, magazie și pivniță. Consiliul Comunal a interzis beneficiarilor desfășurarea activități comerciale precum și închirierea, vânzarea sau modificarea locuinței.

Lucrările de construire

Casele au fost proiectate de către arhitectul Ernest Doneaud, șef al serviciului de Construcții și Clădiri al Primăriei. Construirea a început în vara anului 1909 și s-a încheiat la data de 1 octombrie 1909, dată la care arhitectul recepționa casele de la antreprenorul E. Peternelli. Autoritățile erau responsabile și de finisajele caselor și de coordonarea firmelor de vopsitorie (Gheorghe B. Niculescu,), de tâmplărie (Fabrica Petre Popescu), asfalt şi bitum (Asfalt Traian) sau Fabrica Zweifel (var hidraulic). Devizele de plată clarifică și alte detalii legate de ridicarea caselor precum montarea ferestrelor și vopsirea lor, montarea jgheaburilor și a burlanelor etc. Meșterii s-au întors un an mai târziu pentru repararea ferestrelor, curățarea mozaicului și repararea tencuielii. În aceeași perioadă autoritățile au plantat și platanii, mărginind ambele trotuare ale străzii Lânăriei. Peste o lună, la 1 noiembrie, primii locatari s-au mutat în noile imobile, racordate la serviciile de apă, canal și electricitate.

Care era atmosfera pe strada Lânăriei?

În acea perioadă, pe strada Lânăriei circulau tramvaiele trase de cai, însă acest fapt nu a durat decât un deceniu, întrucât autoritățile au montat o cale ferată care lega Gara Filaret de Abatorul Comunal de pe Calea Văcărești. Locuitorii au fost nevoiți să se adapteze zgomotului produs de trenul care transporta vitele la abator timp de trei decenii, linia fiind desființată la începutul anilor cincizeci. Conform unui reportaj din 1936 realizat de fotoreporterii revistei Realitatea Ilustrată,

„trenul ocolește impasibil eleganta „Fântână a Zodiacului” din piața Carol I. Apoi pătrunde, fără nicio sfială în parc, pufăind alene printre alee, […] iese prin partea opusă , luând-o razna pe toată lungimea străzii Lânăriei. Închideți ferestrele! Închideți ferestrele – se aude strângând prin toate părțile – Vine trenul!. Multe case din strada Lânăriei sunt crăpate, altele au pereții afumați pe dinafară și pe dinăuntru. Cu toată graba locuitorilor de a închide ferestrele totuși perdelele la ferestre sunt negre, iar mobila din apartamentele e unsuroasă și de culoare măslinie. De altfel, prin unele străzi, cum e de pildă, strada Lânăriei, scene se repetă, în special Duminica de patru cinci ori.”( Alex F. Mihail, „Trenul pe străzile capitalei”, Realitatea Ilustrată, septembrie 1936).

Arhitectura

În ceea ce privește arhitectura, arh. Carmen Popescu numește acest stil “neoromânesc simplificat”, ținând cont de caracteristicile caselor: lipsite de ornamentele specifice și reduse la nivelul de necesitate care să corespundă prețului mic cu care au fost vândute, casele sunt mai degrabă ridicate din nevoia acută de îmbunătățire a condițiilor de locuire. Cu toate aceste, nu putem neglija apartenența acestui proiect la proiectul de sprijinire a arhitecturii naționale promovat de primarul Vintilă Brătianu.

Beneficiarii locuințelor

Locuitorii s-au schimbat în cei 110 ani trecuți de la construirea locuințelor, însă arhivele păstrează mențiuni privitoare la primii beneficiari. Prima casă-tip de pe strada Lânăriei, de la nr. 83, îi aparținea lui Grigore Ioan (mașinist tipăritor la Institutul de Arte Grafice Carol Goebl), iar moașa Natalia Nicolescu locuia la numărul 85.  Agentul Ion Copăceanu (nr. 87), frizerul Cosmănescu (nr. 89), C. Potop (nr. 91), Constantin Marinescu (nr. 93), Alex Georgescu (nr. 95), Ion Ivancea (funcționar comercial la magazinul de pielărie la nr. 97) și funcționarul Gheorghe Dumitru primiseră următoarele case. La nr. 101 locuia Ștefan Dumitrescu (de la Stabilimentul de Arte Grafice Socec) care se învecina cu Gh. Athanasiu (nr. 103). La nr. 105 și 107 îi găsim pe Vasile Pătrașcu și pe cizmarul I.I. Vulcănescu, în timp ce la 109 și 111 locuiau funcționarul Vintilă Ionescu (Ministerul de Interne), respectiv Gheorghe Herăscu.

Familia negustorului de oi Constrantin Vidroiu locuia la nr. 115, învecinându-se cu cea a funcționarului Ștefan Georgescu (Serviciul Apelor, nr. 117). Nicu Ionescu deținea casa de la numărul 119, la nr. 121 locuia blănarul Nicolae Țițirigă, iar până la intersecția cu Fundătura Lânăriei și-au achiziționat locuințe Ioan Panaitescu (nr. 123) și Gh. Avrămescu, conducător de tramvai (125). Casa de la numărul 127 era locuită de Gh. Dohatcu, iar vecinul de la numărul 129 se numea Leonida Mănișor și era funcționar C.F.R. Spre capătul străzii, ultimii beneficiari erau Maria Milicescu (131), Constantin Iordănescu (nr. 133), Carol Alexandru (Atelierele Domeniilor Coroanei, nr. 135) și Christian Christescu (nr. 137).

Cofetarul Nicu Ionescu și bombardamentele din 1944

Probabil cel mai cunoscut dintre aceștia era cofetarul Nicu Ionescu (nr. 119), unul dintre cei mai apreciați cofetari ai Casei Capșa, care și-a pierdut viața într-un tragic accident din timpul bombardamentelor din anul 1944.  În semn de omagiu, Gazeta Municipală publica un epitaf acestui mare cofetar la scurt timp după moartea sa. Unii dintre locuitorii actuali ai caselor încă își mai aduc aminte de bombardamente și de refugiile antiaeriene din Parcul Carol unde erau nevoiți să se adăpostească când se declanșa alarma. În ciuda schimbărilor politice și urbane (lărgirea străzii Lânăriei și transformarea ei în actualul bulevard Șincai, lărgirea bulevardului Cantemir), casele-tip de pe strada Lânăriei nu au avut de suferit. În schimb, modificările aduse de proprietarii actuali și mai vechi au transformat uniformitatea inițială, păstrată prin câteva texturi comune precum învelitoarea de țiglă, paziile de lemn, căsuțele poștale din metal.

Concluzii: înființarea Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine

Deși unii dintre actualii proprietari consideră că locuințele au fost construite de companii americane sau canadiene la început secolului trecut, arhivele Primăriei, ședințele Consiliului Comunal și al Consiliului de Igienă consemnate în Monitorul Comunal demonstrează că locuințele sunt rezultatul efortului depus de administrația locală pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire la periferia de atunci a orașului. Deși nu este clasat pe Lista Monumentelor Istorice și nu beneficiază de drepturile care decurg din Legea 422/2001, ansamblul de locuințe de pe strada Lânăriei este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante proiecte de arhitectură ale Bucureștiului. Succesul acestui proiect a determinat Primăria să înființeze Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine.

 

Află mai multe despre locuințele-tip de pe Lânăriei și despre Societatea de Locuințe Ieftine în cartea Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine București (1908-1948) , disponbilă în format e-book.