Lăzureanu

10/24

Delimitare

străzile Cazărmii, Vitănești, Lăzureanu (demolate)

Director

Andrei G. Ioachimescu

Arhitect

Dimitrie Mohor

Perioadă construire

1914

Locuitori

Dimitrie Mohor

Arhivă

Parcelarea Lăzureanu a fost construită pe baza unei convenții încheiate între Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine și Ministerul de Război care urmărea construirea a șapte parcelări de locuințe pentru militari în București.

Cronologia avizării

Obiectul convenției era „construirea, prin mijlocirea Societății Comunale, de locuințe ieftine pentru ofițeri și plutonieri. Aceste lucrări se vor executa în București sau oriunde Ministerul de Război va avea nevoie în condițiile legii speciale din 6 mai 1914”. Societatea vindea terenurile pe care le cumpărase anterior, construia locuințele prin contractarea unor antreprenori și le distribuia „prin comuna înțelegere între Minister și Societate”. Convenția stipula și posibilitatea ca ministerul să contribuie cu oameni și material pentru construirea rapidă a locuințelor, dar și obligativitatea Societății de a realiza lucrările edilitare precum nivelarea terenului, deschiderea și pavarea de străzi, trotuare, apă, canal, lumină etc. Aceste articole, precum și menționarea profitului de 6% care revenea Societății erau asemănătoare convenției încheiate cu Ministerul de Finanțe.

În plus, față de acea convenție, Ministerul va hotărî tipul locuințelor și modalitatea de execuție, apoi Societatea va întocmi planurile și devizele pentru fiecare tip și localitate în parte; aceste studii vor trebui înaintate Ministerului de Război și aprobate. În cele din urmă, convenția stipula explicit că după finalizarea lucrărilor casele rămâneau în proprietatea Ministerului de Război, în virtutea acestei convenții care are valoarea unui act translativ de proprietate. Ministerul va dispune de ele cum va crede de cuviință. În total, Societatea trebuia să construiască pentru minister un total de 137 de locuințe în București și alte 22 în Silistra. Locuințele din București se refereau doar la cele din Cotroceni (terenul din Drumul Sării, unde urmau să se construiască 82 de locuințe), Dorobanți (25 de locuințe) și Ana Davila (30 de locuințe). Planurile pentru celelalte terenuri nu fuseseră concepute. Convenția nu este datată, dar menționarea legii din 6 mai 1914 denotă clar că aceasta era semnată ulterior, probabil în vara anului 1914, în preajma izbucnirii războiului.

Convenția nu menționa detalii despre parcelarea Lăzureanu, pe care Societatea a început să construiască în primăvara anului 1914, semn că, cel mai probabil, casele parcelării au fost ridicate de Societate fără o înțelegere prealabilă cu ministerul, căruia i-au fost vândute ulterior. Parcelarea Lăzureanu, singura parcelare a Societății Comunale demolată în întregime în anii ’80, era situată în sectorul 2, pe străzile Cazărmii și Lăzureanu, la numărul 71, aproape de bulevardul Uranus. În consecință, recompunerea istoriei acestei parcelări se bazează pe documentele de la Arhivele Primăriei Municipiului București și pe fotografiile recent publicate în mediul online. În martie 1914, Ioachimescu solicita Primăriei (în acel moment sub mandatul lui Emil C. Petrescu și al adjunctului său C. Hălăuceanu, care semna corespondența cu Societatea) aprobarea planurilor de parcelare și a locuințelor, ambele semnate de Mohor.

Arhitectură și urbanism

Construirea parcelării Lăzureanu a început după mai 1914, iar Societatea aducea o inovație față de proiectele precedente prin proiectarea locuințelor ținând seama de înclinația terenului. Ambele străzi, Lăzureanu și Cazărmii, urcau de la strada Sfinții Apostoli spre bulevardul Uranus. Această dispunere a însemnat și limitarea grădinii înconjurătoare, redusă la minimum. Parcelarea avea aspectul unui cul-de-sac, în jurul străzii Aron Vasile, denumită ulterior Emil Costinescu, iar arhitectul Dimitrie Mohor era unul dintre primii locuitori ai parcelării. Locuințele cuplate erau separate de scări care urcau în partea superioară a curților. Din punct de vedere arhitectural, aceste tipuri prezintă o compoziție complexă, în care stilul neoromânesc caracterizat prin arcadele trilobate la uși și ferestre, bovindouri și foișoare juca un rol din ce în ce mai important. Societatea a proiectat diferite tipuri: patru locuințe tip E, șase locuințe de tip E1, patru cuplate și un tip individual E2.

În 1933, Sfințescu menționa că, totuși, înainte de război, Societatea a construit tipuri mai încăpătoare, precum tipul F, parter și etaj, cu câte trei încăperi și hol la parter și etaj, plus baie, pe un perimetru al construcției închizând circa 62 mp, ca cele din strada Cazărmii […] și publica și planul uneia din aceste locuințe. În absența caselor, este dificil de a analiza diferențele dintre planurile tip E și F; oricum, diferențele erau destul de mici și ambele reprezentau o influență și mai semnificativă a stilului neoromânesc. Este posibil ca arhitecții să fi modificat această solicitare inițială și să fi construit case de tipul F sau Sfințescu să nu fi fost precis. În orice caz, Societatea folosea aceleași materiale precum în cazurile precedente (cărămizi, beton etc.), iar învelitoarea era din țiglă. Beneficiarii acestor locuințe erau ofițeri din cadrul Ministerului de Război.

Municipalitatea a numerotat strada Lăzureanu în 20 mai 1915, când casele nu fuseseră încă distribuite ofițerilor. Parcelarea Lăzureanu este singura care nu se mai găsește în peisajul bucureștean actual, fiind demolată în anii ’80, împreună cu întregul cartier Uranus, pentru a face loc Centrului Civic. Numeroase date despre Uranus au fost scoase la iveală în cadrul unor proiecte precum Cartierul Uranus și Uranus. Acum.

Află mai multe despre parcelarea Lăzureanu și Societatea de Locuințe Ieftine în cartea Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine București (1908-1948)