Lupească

Cel de-al doilea proiect al Societății Comunale, pe strada Lupească, era mai puțin simbolic, deoarece sectorul și inelul în care Societatea a plasat parcelarea se găseau departe de centru.

Cronologia avizării și istoria parcelării

Parcelarea făcea parte din primul sector, aproape de Gara Dealul Spirii, la intersecția dintre străzile Drumul Sării și intersecția Răzoare. În 1911, Societatea a construit 30 de case, cuplate câte două (11 grupuri) sau câte patru (două grupuri) sub același acoperiș. În primul rând, arhitecții și inginerii Societății, probabil împreună cu angajații municipalității, au aliniat strada Lupească. Astfel, au deschis strada Lupească Nouă în continuarea străzii existente, pe care au redenumit-o Sebastian în 1928 și Lupească Veche, lângă Fabrica de Bazalt (inițial redenumită Longinus, în 1915, mai târziu redenumită Sergent Nuțu Ion, în memoria unui erou din Primul Război Mondial). Cincinat Sfințescu menționa că locuințele din 1911 au fost de tip A (parter cu două încăperi și o sală mică, cu o suprafață de 48 mp) și de tip B (parter, trei camere și o sală, în jur de 72 mp).

O fotografie a locuințelor din 1933 ilustra noul ritm al străzii, caracterizat prin elementele arhitecturale și urbanistice care îi asigurau uniformitatea, precum porțile de lemn care separau proprietățile, paziile caselor care preluau modelul porților, precum și spațializarea egală a coșurilor de cărămidă și a ferestrelor. Societatea le-a vândut la prețul de 3.000 de lei (tip A) și 4.350 de lei (tip B), adică jumătate din prețul celor de pe strada Clucerului. Materialele folosite au fost similare celor de pe strada Clucerului, cum ar fi betonul pentru fundație, cărămizi pentru pereți și eternit sau tablă pentru acoperișuri. În septembrie 1911, Primăria a instalat plăcile cu numerele caselor, a racordat casele la sistemul de canalizare și a pavat strada cu bolovani de râu. Spre deosebire de locuințele de pe Candiano Popescu și Clucerului, cele din Lupească nu erau retrase de la alinierea străzii, dar respectau orientarea nord-sud. Fără îndoială, parcelarea Lupească reprezenta o alegere mai bună din punct de vedere financiar pentru clasa muncitoare decât Clucerului.

În 1912, Ioachimescu prezenta rezultatele campaniei de construcție din 1911 în articolul său din Buletinul Societății Politehnice, în care explica principalele caracteristici tehnice ale acestora, opțiunea pentru locuințele cuplate în contrast cu blocurile de apartamente și importanța vieții de familie într-o casă înconjurată de grădină. Inginerul sublinia materialele românești de construcție, publica planurile și secțiunile locuințelor și clarifica faptul că lucrările s-au făcut cu materiale furnizate Societăţii de către antreprenori privați. De asemenea, Ioachimescu menționa că în aceste prime case locuiau peste 600 de oameni, aceștia fiind obligați să contracteze și asigurare. În caz de deces, locuințele rămâneau moștenitorilor fără ca aceștia să mai plătească ratele. Ioachimescu invoca nevoia de a-i ajuta pe cei mai vulnerabili cetățeni pentru procurarea unei locuințe, iar logica Societății nu se aservea profitului financiar.

Critica construirii locuințelor

Cu toate acestea, dr. C. Gh. Orleanu, vicepreședintele Consiliului de Igienă, inițiatorul propunerii de a se construi locuințe de către Consiliul Comunal încă din 1906, a semnalat direcția greșită a reformei în privința distribuirii locuințelor. Orleanu susținea că noii proprietari nu reprezentau grupul-țintă al Societății Comunale și sublinia absența muncitorilor dintre beneficiarii caselor: „Este drept că Societatea Comunală pentru construcțiuni de case economice aduce ajutor populației nevoiașe prin faptul că construiește case ieftine, dar dacă cercetăm îndeaproape cum stau lucrurile, vom vedea că cei mai mulți sunt oameni cu oarecare stare materială bunicică și că ar fi putut să-și construiască o casă la mahala”. În timp ce consilierii au inițiat reforma având în vedere un preț de 3.000 de lei, accesibil pentru clasele vulnerabile, jumătate din producția Societății în 1911 costa mai mult decât dublu. Ioachimescu nu menționa nimic despre demolarea locuințelor insalubre și deplasarea locuitorilor acestora în case noi sau despre efectele tuberculozei, obiectivele inițiale ale reformatorilor.

Continuarea parcelării

În 1922, Societatea a continuat lucrările în parcelarea Lupească, unde a proiectat și construit alte cinci locuințe cuplate, spate în spate cu cele construite deja în 1911. Acestea erau tipuri B și B1, doar parter, și erau acoperite cu tablă zincată, după planurile semnate de către arhitectul Fr. Reiss. Prima dintre aceste autorizații a fost eliberată de către primărie în august 1921, pentru construirea unui „corp parter și pivniță din zid, acoperit cu metal”. Următoarele avizări, pentru celelalte patru locuințe, erau din iulie și septembrie 1922.

Locuitorii de pe strada Sergent Nuțu Ion, din parcelarea Lupească, susţin că locuințele au fost construite pentru muncitori, în special pentru ceferiști și pentru cei care lucrau la fabricile din apropiere. Sistematizarea străzii Sebastian în anii 1980 nu a afectat parcelarea, dărâmarea caselor vechi și construirea blocurilor oprindu-se lângă aceasta.