Rahova

5/24

Delimitare

străzile Grigore Tocilescu, Petrache Poenaru, Calea Rahovei, intrarea Azimei

Directori

Andrei G. Ioachimescu, D. Stoica

Arhitecți

Ioan D. Trajanescu, Ion Țărușanu, D. Ionescu

Personalități

poetul Teodor Scarlat

Anii construirii

1912, 1928, 1938

În Rahova, Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine a construit 112 de locuințe individuale, conform planului de parcelare aprobat de Comisia Tehnică în 1912, însă parcelarea a fost finalizată abia în 1938.

Cronologia avizării și istoria parcelării

Parcelarea măsura 30.000 mp și a fost împărțită în 112 parcele de câte 200 mp pe două străzi noi, paralele și perpendiculare pe Calea Rahovei, unite la capătul lor cu cea de-a treia stradă. Era situată în primul sector, aproape de parcelarea Lupească, la intersecția dintre Calea Rahovei și strada Sebastian. Consiliul Comunal a condiționat avizarea parcelării de deschiderea celei de-a treia străzi (strada A) și prelungirea ei până în strada Sebastian (fapt care a fost ignorat), precum și de rezervarea unui scuar în centrul acesteia. Societatea a denumit cele două străzi B și C. Ulterior, probabil în 1928, Comisia de Nomenclatură le-a redenumit Petrache Poenaru, respectiv Grigore Tocilescu, în memoria a doi academicieni români.

În 1912, Societatea a construit doar 26 de locuințe, oprind construirea celorlalte din motive necunoscute. Toate aceste locuințe reprezentau noul tip, pe care Trajanescu l-a proiectat în 1912, diferit de A, B, C, D din 1910 și 1911. Compus doar la parter, noul tip se diferenția de precedentele în special în privința proiectării podului, mai mare și mai funcțional. Sursele nu prezintă detalii despre prețul acestui tip nou sau numele acestuia. Cel mai probabil, Societatea a folosit aceleași materiale de construcție precum cele utilizate în parcelările anterioare și a realizat și lucrări edilitare precum introducerea sistemului de canalizare. Arhivele nu păstrează suficiente detalii în privința primilor locuitori.

Etapa a doua (1928)

În 1928, Societatea a decis și reluarea construirii parcelării Rahova, oprită în 1913. Străzile parcelării au fost redenumite cu această ocazie, preluând numele a doi academicieni români (Petrache Poenaru și Grigore Tocilescu), ambele fiind canalizate și pavate în 1929. Cu aceste completări din 1928 și 1929, parcelarea ajungea la 100 de locuințe construite și mai rămâneau încă 12 loturi libere. Acestea au fost, la rândul lor, construite în 1931 și 1938.

Școala 39

În afara locuințelor, pe 20 mai 1928, Societatea Comunală a trimis Comisiei Tehnice cererea pentru construirea unei școli (numărul 39), pe baza planurilor arhitectului Țărușanu, pe terenul dintre străzile Tocilescu și Poenaru. Acceptul Comisiei venea în iulie 1928, iar Societatea a organizat o licitație pentru construirea ei. Edificiul, compus din demisol, parter înalt, etaj și pod cu foișor, era proiectat într-un stil explicit neoromânesc caracterizat printr-o compoziție simetrică a patru volume orizontale și a unuia vertical, dispus între acestea, în axul de simetrie. Volumul vertical avea la ultimul nivel un foișor cu opt coloane de piatră. Ferestrele școlii au ancadramente semicirculare, iar ușa principală de acces, dinspre strada Tocilescu, era încadrată de coloane cu capiteluri bogat ornamentate și ancadramente cu motive florale. Școala a fost comisionată de către primărie. Lângă această școală, Societatea a mai proiectat și o grădiniță, în locul locuințelor cuplate, propuse inițial de Trajanescu. În fața școlii, autoritățile luau în considerare și amplasarea unui bust al lui Take Ionescu, realizat de către sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad.

Inițial, planurile locuințelor care urmau a fi construite începând cu 1928 erau semnate de Trajanescu, dar numele acestuia era înlocuit de cel al lui Țărușanu pe autorizațiile de construire începând cu vara anului 1928. Trajanescu a proiectat primele două locuințe cuplate pe strada Poenaru și încă o locuință cuplată pe strada Tocilescu (neconstruite, locul lor fiind luat de grădiniță), în imediata continuare a celor din 1913. Acestea erau tipul 24 (parter), cu o suprafață de 67 mp. Începând cu 1928, Ion Țărușanu a proiectat două imobile cu câte șase apartamente pe strada Tocilescu, asemănătoare celor din parcelarea Raion, și încă 50 de locuințe cuplate. Cele mai multe dintre acestea erau tipul 100, de 65 mp, și tipul 101, de 59 mp. Tot Țărușanu a semnat și planurile pentru locuințele cu colțurile teșite, de la intersecția străzii A cu străzile Tocilescu și Poenaru, pentru casa de la intersecția Căii Rahova cu strada Tocilescu, dar și cele două imobile care închid scuarul din fața școlii, la intersecția străzii Tocilescu cu strada care leagă parcelarea de strada Sebastian. Acestea au colțurile retrase succesiv, dovadă a influenței Regulamentului de Construcții și Alinieri din 1928, care obliga parcelatorii să proiecteze astfel de locuințe.

Etapa a treia (1938)

După 1938, Societatea Comunală a construit și ultimele imobile, finalizând astfel parcelarea, iar majoritatea locuințelor au fost scoase la licitație, fiind achiziționate de către funcționari publici și privați. Arhitectul Dan Ionescu a proiectat case pe spațiile libere, rezervate inițial deschiderii străzilor. Este cazul parcelei din dreptul școlii, pe strada Poenaru (unde a proiectat o locuință cuplată), al parcelei de la intersecția străzilor Poenaru și A, în colț, și singurele două locuințe rămase la intersecția Căii Rahova cu străzile Tocilescu și Poenaru, tip C, ridicând numărul locuințelor la 112.

Beneficiarii

Casele scoase la licitație între 1932 și 1939 aveau prețurile cuprinse între 290.000 și 400.000 de lei, iar dintre cei 16 locuitori pe care Monitoarele Comunale îi menționează, 15 erau funcționari publici și privați, împreună cu soțiile lor, și doar unul singur era muncitor. În Rahova, locuitorii lotizării își amintesc faptul că aceasta urma să fie demolată în 1990 pentru lărgirea străzii Sebastian, însă evenimentele din 1989 au stopat proiectul. Printre cei mai importanți locuitori ai parcelării se număra și poetul Teodor Scarlat, în amintirea căruia a fost instalată o placă memorială pe fațada casei în care a locuit. Cei mai vechi locuitori au menționat, în mai multe rânduri, faptul că mulți dintre beneficiarii inițiali ai caselor erau funcționari ai Societății de Poștă, Telefon, Telegraf. Cel mai important aspect consta în cazarea unor agenți ai organelor de Securitate în aceste case, veniți din țară la cursuri de specializare, fapt menționat de toți locuitorii intervievați.

Află mai multe despre parcelarea Rahova și Societatea de Locuințe Ieftine în cartea Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine București (1908-1948)