Raion

14/24

Delimitare

străzile Cornu Caprei, Miletin, Rodiei, Chiparosului, Negoiu, Levănțica, Cerceluș, Hîrșova, Cogâlnic, Cosițelor, Dristorului, Diligenței, intrarea Țiglina, Mircea Bădescu, Nicolae Tudor

Directori

Andrei G. Ioachimescu, N.I. Georgescu, D. Stoica

Arhitecți

Ioan D. Trajanescu, Dimitrie Mohor, Ion Țărușeanu, D. Ionescu

Perioadă construire

1914-1946

Societatea de Locuințe Ieftine a proiectat, la începutul anului 1914, parcelarea Raion, care, ulterior, a devenit unul dintre cele mai mari proiecte ale companiei.

Cronologia avizării

Terenul a fost probabil achiziționat de Primărie în 1909, de la investitorii Blanc și Pleșoianu, autorii unui proiect care nu a mai fost realizat. Era situat în estul Bucureștiului, între străzile Gura Lupului și Raion, la acea dată în sectorul al treilea, inelul al treilea. Societatea a înaintat planurile de parcelare împreună cu solicitarea oficială și a primit acceptul Consiliului Comunal în cadrul aceleiași ședințe cu parcelarea Lăzureanu, pe 31 martie 1914. Cu toate acestea, Consiliul Comunal a revenit asupra deciziei în ședința din iulie și a condiționat aprobarea parcelării de o serie de modificări, fără a schimba radical planul originar.

Inițial, parcelarea cuprindea trei străzi paralele, Ismail, Vâlcov și Orhei, toate perpendiculare pe Calea Raion, deschise pe direcția nord-sud, și încă patru străzi paralele cu Calea Raion, denumite Reni, Leova, Hârșova și Cogâlnic. Suprafața terenului era de 91.700 mp, iar planul inițial avea 198 de loturi de 180 mp fiecare. Din această suprafață, străzile ocupau 29% (26.800 mp). Numele străzilor a fost dat de Comisia de Nomenclatură în ședința din 22 februarie 1915 și reprezentau localități din Basarabia. Atât denumirea parcelării, cât și a celor șase străzi inițiale care o compuneau denotau intenția autorităților de a familiariza bucureștenii cu aceste denumiri din Basarabia, la acea dată parte a Imperiului Țarist.

Construirea locuințelor în parcelarea Raion a început pe primele două străzi, Vâlcov și Ismail, unde Societatea a executat zece locuințe și o grădiniță de copii, însă s-a încheiat campania de construire în toamna anului 1916 . Dintre cele zece locuinţe, patru erau tip B1, patru de tip C și două erau tip E. De vreme ce Societatea trebuia să solicite autorizația de construire pentru fiecare locuință în parte, arhivele încă mai păstrează câteva dintre acestea. Una dintre ele este cea din mai 1916, de pe strada Ismail, unde Societatea a construit „patru corpuri tip B1, patru corpuri tip C și două tip E, toate de zid masiv, acoperite cu țiglă, după planurile-tip ale societății și pe suprafețe plătite”. Până în vara anului 1916, Societatea nu a construit mai mult de 19 locuințe cuplate, iar arhivele nu menționează explicit date despre noii locuitori ai parcelării.

Continuarea de după Primul Război Mondial

În 1921, Societatea Comunală relua lucrările și la parcelarea Raion, pe baza autorizației Primăriei, eliberată în noiembrie 1920. Societatea a construit primele patru locuințe cuplate, tip B1, compuse din parter și două camere, pe strada Ismail, pe baza planurilor semnate de arhitectul Zimmer. În 1922, Societatea a început și construirea grădiniței de pe strada Vâlcov, conform planurilor semnate de arhitectul Dimitrie Mohor și de inginerul Andrei G. Ioachimescu. Chiar dacă sunt nedatate, aceste planuri indică totuși faptul că, cel mai probabil, grădinița fusese proiectată înainte de începerea războiului și a fost înaintată spre autorizare abia în 1922. Devizul lucrărilor includea lista activităților pe care Societatea urma să le realizeze, precum săparea subsolului, turnarea fundațiilor și racordarea la sistemul de canalizare, nivelarea curții, zidăria de beton și cărămidă, numărul și lemnul ușilor și al ferestrelor, dar și ornamentele de pe pazie și cornișă. Aceste date reprezintă un ghid complet pentru înțelegerea pașilor de urmat pentru construirea imobilelor Societății. Fotografia aeriană din 1927 demonstrează că Societatea construise 66 de locuințe cuplate (132 de apartamente) pe străzile Vâlcov și Ismail.

După 1927, parcelarea Raion a fost extinsă în mai multe etape. Astfel, Prima extindere a început în iunie 1927, când Primăria aproba solicitarea Societății pentru construirea de noi locuințe. Comisia Tehnică a aprobat această extindere în urma ședinței din 16 martie 1927, iar Primăria Sectorului II a aprobat-o în ședința din 14 mai 1927. Ulterior, Societatea solicita modificarea planului pe parcelarea din strada Dristorului-Vâlcov și obținea aprobarea Comisiei Tehnice la 22 noiembrie 1929. În aprilie 1931, parcelarea era din nou extinsă. Până în 1933, Societatea terminase construirea tuturor locuințelor pe străzile Ismail și Vâlcov, în total 46 de locuințe cuplate și o grădiniță. În plus, pe străzile Reni, Leova, Orhei, Societatea a construit alte 46 de locuințe cuplate și încă două grupuri de locuințe, care cuprindeau câte șase locuințe înșiruite, așadar 12 locuințe individuale. Astfel, în 1933, parcelarea număra 196 de locuințe, așa cum demonstrează o schiță publicată de către Sfințescu și o fotografie aeriană publicată împreună cu schița.

Străzile Ismail și Leova au fost pavate de Uzinele Comunale în 1929, respectiv 1930, iar o fotografie din acea perioadă, de pe strada Ismail, confirmă acestă informație. Totodată, fotografia de pe strada Ismail indică și faptul că gardurile inițiale erau realizate din uluci de lemn, că instituțiile acreditate au introdus electricitatea, că trotuarele erau asfaltate și că încă nu se plantaseră arbori pe aceste străzi. Loturile aflate la intersecțiile străzilor, acolo unde trebuia proiectat tipul de colț, obligatoriu conform regulamentului de alinieri, nu au fost construite de către Societate. Singurele excepții erau cele două clădiri ridicate la intersecția străzii Reni cu strada perpendiculară proiectată la jumătatea străzii Reni, pe care o unea cu strada Leova. De-a lungul străzii  Dristorului sau din prelungirea străzii Ismail, loturile au rămas libere, cel mai probabil proiectanții având în vedere o eventuală lărgire a acestor artere.

Arhitectura parcelării Raion

Arhitectul Ion Țărușanu a proiectat în această parcelare o serie de tipuri de locuinţe, compuse din parter sau parter și etaj, într-un stil diferit față de cel al lui Trajanescu, cu influențe minime ale stilului național. Printre acestea se numărau tipul 100, cu o suprafață de doar 35,50 mp, tipul care forma redane (o înșiruire de clădiri cu retrageri succesive, prin intermediul cărora se formează curți către stradă), cu trei camere, antreu și baie (cu o suprafață de 65 mp), și tipul 102, cu trei camere (59 mp). Tot Țărușanu a proiectat și tipul 203 (parter și etaj), cu 52 mp, cu trei camere la parter și trei la etaj, sau tipul cu două case grupate, care avea 98 mp (patru camere). Construirea locuințelor a continuat și în aprilie 1935, prin ridicarea, pe baza autorizațiilor emise de Direcția Cadastrului și Sistematizării, a încă șase locuințe proiectate de Țărușanu. Patru dintre acestea (două cuplate) erau construite pe strada Cogâlnic și încă două (una cuplată) pe strada Hârșova (fostă Orhei), unde schița lui Sfințescu din 1933 indica doar două locuințe cuplate. Aceste două străzi erau paralele cu Reni și Leova, pe care se finalizase construirea locuințelor.

Locuitorii din parcelarea Raion

Cât privește beneficiarii locuințelor parcelării, evidențele căsătoriilor din Monitoarele Comunale demonstrează că majoritatea erau funcționari publici. Costurile locuințelor variau între 290.000 și 720.000 de lei, în funcție de mărimea acestora. Astfel, în 1934, Societatea scotea la licitație casa din strada Leova, nr. 9, cu două camere, la prețul de 290.000 de lei. În 1931, casa de pe strada Reni 33 (parter cu două camere) pleca de la prețul de 300.000, iar în 1933, pentru locuința de pe Leova, nr. 34, tot cu două camere, solicitanții trebuiau să achite 320.000 de lei. Alte case, de dimensiuni mai mari, precum cea de cinci camere de pe strada Ismail 11, costau 500.000 de lei, iar casa din Ismail 22 (cu două dormitoare şi sufragerie) costa 700.000  în 1940. Prețurile menționate sunt cel de pornire, din această practică a Societății reieșind că locuințele ajungeau la cei care ofereau mai mulți bani pentru achiziționarea lor, nu la membrii claselor vulnerabile social.

Ultima extindere a parcelării Raion a fost aprobată de către Comisia Superioară a Planului de Sistematizare în iunie 1941. Pe parcela dintre străzile Dristor-Cerceluș (Leova) și Diligenței (Negoiu), Societatea a construit 100 de locuințe pe planurile lui Dan Ionescu și altele pe străzile Țiglina și Mircea Bădescu (de astăzi), pe un teren destinat construirii unei biserici. După terminarea războiului, Societatea a început și construirea bisericii purtând hramul Sf. Fanurie, pe un teren sfințit în ianuarie 1943. Arhitectul Dan Ionescu a realizat planurile inițiale pentru parcelare, însă aceasta a fost construită pe baza planurilor lui Dimitrie Ionescu-Berechet.

Concluzii

Construirea locuințelor din parcelarea Raion s-a încheiat, cel mai probabil, în jurul anului 1944, însă ulterior noile autorități au modificat această lotizare. Placarea cu blocuri din anii 1970 de pe bulevardul Mihai Bravu face dificilă observarea din stradă a caselor ce formează parcelarea. În partea de vest, deschiderea bulevardului Burebista și construirea blocurilor de zece etaje nu au afectat lotizarea Societății Comunale decât pe străzile Ismail și Vâlcov, demolate aproape integral. Denumirile străzilor nu puteau să mai dureze, întrucât acestea evocau localități din Basarabia. Astfel, acestea au fost redenumite Rodiei, Meletin, Levănțica, Chiparosului, Cerceluș. Preotul paroh al Bisericii Sf. Fanurie menționa faptul că parcelarea era la un pas de a fi demolată la sfârșitul anilor ’80, însă a fost salvată în ultimul moment. După 1989 a fost clasată pe lista monumentelor istorice. Numeroase date despre istoria parcelării se găsesc în Cartea de Aur a Bisericii.

Află mai multe despre parcelarea Raion și Societatea de Locuințe Ieftine în cartea Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine București (1908-1948)