Sf. Vineri

Inițiativa realizării parcelării Sf. Vineri datează din 1925, însă această lotizare a rezultat în special în urma demersurilor inițiate în 1927, care au condus la autorizarea ei un deceniu mai târziu, în 1936.

Cronologia avizării

Inițial, terenul pe care a fost proiectată parcelarea se afla dincolo de limita orașului. Modificările impuse de legea administrativă din 1926 au condus la includerea ei în Sectorul IV Verde. În acest sector, Societatea construise deja parcelările Clucerului, Zablovschi, Steaua și Boiangiu, de-a lungul bulevardului Filantropia. Terenul pe care a fost edificată parcelarea Sfânta Vineri era delimitat la nord de groapa Cuțarida, la est de bulevardul Filantropia, la vest de cimitirul Sf. Vineri și la sud de strada Clucereasa Elena și avea o suprafață de 50.370 mp, dintre care străzile ocupau 14.710 mp, grădinile publice 2.958 mp, iar parcelele rămase aveau, în total, 31.737 mp. Acesta, probabil, era o refacere a planului inițial, care se pare că fusese semnat de Trajanescu. Societatea a deschis pe acest teren două străzi paralele, pe direcția vest-est, unite prin două străzi perpendiculare. Străzile se numeau Sf. Vineri și Traian, chiar dacă în centrul orașului mai erau două străzi cu acest nume, întrucât parcelarea făcea parte din comuna suburbană Grivița. Schimbarea administrativă din 1926 și încorporarea acestor suburbii în cadrul municipiului au dus la redenumirea străzilor. Astfel, strada Sf. Vineri a devenit Trotușului, iar Traian a preluat denumirea Caraiman. Proiectarea acestei parcelări scotea la iveală conflictele dintre administrația de sector și primăria generală, dar și, mai cu seamă, între viziunile urbanistice și arhitecturale. Încă de la avizarea parcelării Cornescu, membrii Comisiei Tehnice recomandau Societății luarea în serios a prevederilor planului de sistematizare, iar conflictul părea să escaladeze odată cu dezbaterile despre avizarea parcelării Sf. Vineri. Societatea nu concepea construirea altor tipuri de imobile pentru publicul său decât locuințele-tip, cu parter sau parter și etaj, înconjurate de grădină. Pe de altă parte, urbaniștii insistau pe nevoia lărgirii arterelor de circulație pe seama proprietarilor. Aceste viziuni s-au confruntat în cazul parcelării Sf. Vineri, unde interesele divergente ale Societății și ale urbaniștilor au condus la amânări consecutive ale avizării parcelării mai bine de un deceniu.

În februarie 1927, inginerul D. Stoica, directorul Societății Comunale, cerea Comisiei Tehnice din cadrul Sectorului IV Verde avizarea parcelării Sf. Vineri, însă a fost refuzat. În solicitarea sa, Stoica părea a anticipa refuzul Comisiei Tehnice, din cauza lățimii mici a străzilor, și motiva această alegere prin nevoia de a obține mai multe parcele. Stoica menționa: „Am prevăzut străzile de 10 m lățime și o retragere a fațadelor de câte 3 m în sensul prevederilor art. 8 din «Legea pentru mărginirea Bucureștiului» […]. Vă rugăm să binevoiți a avea în vedere că suprafața liberă pentru parcelare este de circa 34.000 mp față de 16.000 mp, străzi, grădini publice, ceea ce va spori prețul de vânzare al terenurilor cu 48%, așa că orice alte lărgiri de străzi, creări de piețe ar scumpi mai mult terenul în sarcina cumpărătorilor amatori de locuințe ieftine”. Planul de parcelare, datat 5 aprilie 1928, era semnat de arhitectul P. Rossin. Comisia Tehnică nu intenționa să schimbe alinierea deja decretată prin planul de sistematizare și obliga Societatea Comunală „să pună în concordanță cu alinierile decretate”488. Comisia Tehnică, întrunită la data de 7 februarie 1928, a explicat faptul că planul de sistematizare prevedea prelungirea străzii Muntenescu din parcelarea Domenii (actuala Alexandru Constantinescu) dincolo de bd. Filantropia, cu o lărgime de 20 m, și conectarea acesteia cu strada Turda prin proiectarea unui nou bulevard (Iordache Golescu), ambele pe terenul Societății Comunale. Miza Societății era să convingă Comisia Tehnică să renunțe la proiectarea acestor două bulevarde, pentru a păstra cât mai mult spațiu pentru locuințe. În ședința din 13 martie 1928, Comisia Tehnică decidea că strada Traian urma să aibă o lărgime de 18 m, așadar cu 8 m mai mare decât ar fi dorit Societatea, iar cea de-a doua stradă, paralelă cu str. Traian (actuala Trotușului), „se prevede cu lungimea de 12 m, iar construcțiile se vor executa retrase 2 m de la stradă”. Comisia Tehnică mai decidea proiectarea unui scuar chiar la intersecția dintre Sf. Vineri și strada Volga din parcelarea Steaua, „astfel ca această piață să meargă până în strada Clucereasa”. Aceste decizii nu aveau cum să mulțumească Societatea. Dat fiind faptul că poziția Comisiei Tehnice era fermă și că interesul Societății Comunale era acela de a soluționa problema, aceasta din urmă s-a arătat dispusă la compromisuri, renunțând la o parte din cerințele inițiale și propunând noi variante, ceea ce a condus, în cele din urmă, la avizarea parcelării. Pe 5 aprilie 1928, Societatea Comunală menționa că „în noul plan de parcelare am prevăzut o lărgime de 16 m între fațadele caselor, dacă am prevedea o lărgime mai mare nu ne mai rămâne la multe parcele de nici 12 m adâncime de la fața construcțiilor până la fundul parcelelor, ceea ce ar conduce la construcții până în fundul curților, care astfel vor fi lipsite de curentul necesar pentru aerație”. Societatea își apăra punctul de vedere, arătând că lățimea străzii nu îngreuna traficul, pentru că erau destule străzi paralele care să îl preia. Astfel, oferea altă soluție: lărgimea străziisă fie de 12 m și construcțiile să fie retrase 2 m de la trotuar, „luându-ne angajamentul să prevedem în actele de vânzare că atunci când Primăria se va decide a lărgi și pava strada întreagă pe 16 m, cumpărătorii de case să fie obligați a-și retrage gardurile pe noua aliniere, fără a avea dreptul să pretindă vreo despăgubire din partea Primăriei”.

Pe 10 aprilie 1928, Comisia Tehnică a aprobat proiectul, acceptând propunerea Societății: „Societatea își va lua obligația a trece în actele de vânzare că terenurile dintre împrejmuire și clădiri atunci când se va executa pavajul vor rămâne Comunei gratuit pentru ca în viitor clădirile să fie pe aliniere, iar lărgimea străzilor să devină una de 16 m și str. Traian și cealaltă paralelă de 14 m”. Aceste discuții despre lărgimea străzilor s-au finalizat prin aprobare la 2 octombrie. Pentru rezolvarea acestui diferend, Societatea Comunală ceda gratuit un teren pe strada Caraiman, „cu toate construcțiile și îmbunătățirile aflate pe el […], pentru a fi puse gratuit la dispoziția publică spre a servi ca grădină publică, bazin cu apă, plaje pentru copii, cum și pentru orice îmbunătățiri se va găsi necesar. Consiliul Comunal, în ședința din 23 mai 1935, condusă de Primarul Al. D. Matak, acceptă această donațiune”. Terenul a fost cedat Ministerului Sănătății, care „prin Fundația Rockefeller va construi un spital pe care îl va înzestra cu tot utilajul necesar și îl va întreține”.

După avizul Comisiei Tehnice a primăriei de sector, parcelarea trebuia aprobată și de către Comisia pentru implementarea regulamentului de construcții și pregătirea planului de sistematizare, care a sesizat compromisurile și a refuzat aprobarea parcelării. Membrii comisiei confirmau că „întrucât asupra dreptului de lotizare legea nu este clară dacă decide Municipiul sau Sectorul, rămâne [Consiliului responsabilitatea de] a stabili definitiv retragerile clădirilor”. În cele din urmă, în 1936, Consiliul Comunal, sub conducerea noului primar, Al. G. Donescu, punea capăt problemei: „Delegațiunea Consiliului General, cu unanimitate de voturi a membrilor prezenți, revine asupra deciziei sale cu nr. 688 din 2 octombrie 1928 și aprobă parcelarea Societății Comunale de Locuințe Ieftine situată la nord de cimitirul Sf. Vineri, în condițiile stabilite prin decizia cu nr. 65 din 7 iunie 1928 a Consiliului Comunal al Sectorului IV Verde”. Avizarea parcelării durase nouă ani, timp în care Societatea construise deja locuințe pe toate cele peste 150 de loturi.

Arhitectură și urbanism

Arhitectul Ion Țărușanu a proiectat toate locuințele din această parcelare pe baza planurilor folosite și în parcelările anterioare, Raion, Rahova și Drumul la Tei. Construirea locuințelor s-a desfășurat în campanii anuale. În total, planul de parcelare viza realizarea a 188 de locuințe cuplate sub același acoperiș și încă 24 de locuințe înșiruite, grupate câte șase și formând, așadar, patru construcții distincte. O schiță publicată de Sfințescu confirma că în parcelare se construiseră 122 de locuințe până în 1933, iar autorizații acordate de către Primărie menționează încă 12 locuințe în 1934, iar în 1935 un număr de 39 de autorizații, în total, așadar, 173 de locuințe. Restul, probabil, au fost construite în 1936. Majoritatea loturilor de la intersecțiile străzilor (atât cele interioare lotizării, cât și cele de la limita nordică, învecinate cu parcelarea Steaua) rămăseseră neconstruite până în 1933, în vederea stabilirii lărgimii străzilor și a rezolvării colțului. Într-un articol publicat în 1933, așadar în timpul construirii acestei parcelări, Sfințescu menționa că în lotizarea Sf. Vineri, Societatea a întrebuințat planurile tip 100, 102 și 203, dar și tipul cu redane. Sfințescu menționa că „fundațiile deseori au fost executate din beton, iar zidăria din cărămidă de mână și de presă, învelitorile cu eternit sau tablă (înainte de război), în urmă cu țiglă, tâmplăria din lemn de brad. Lucrările au fost executate dându-se în întreprindere, în genere numai manopera, materialul fiind furnizat de Societate, pentru a evita o economie, rău înțeleasă, la calitatea ori cantitatea materialelor, de către antreprenor”. Locuințele formând redane au fost construite pe strada Caraiman, înspre Clucereasa Elena, și pe strada A (Trotușului). Adiacentă funcțiunii rezidențiale, parcelarea mai dispunea și de o grădină publică pe care Ministerul Sănătății a construit un complex sanitar. Străzile au fost și ele pavate începând din 1929 și tot atunci Uzinele Comunale București începeau și lucrările edilitare la rețelele de apă, canal și iluminat public.

Locuitorii

Printre beneficiarii locuințelor se numărau funcționari, dar și numeroși ceferiști, care se mutau în parcelare datorită proximității Atelierelor Grivița. Prețurile locuințelor scoase la licitație erau aproape la fel cu cele din Raion, Rahova și Drumul la Tei, fiind tipuri asemănătoare. În 1935, o casă cu cinci camere (parter și etaj) de pe strada Trotușului, cu o suprafață de 115 mp și cu racordările la sistemul de apă, canal și electricitate, costa 460.000 de lei, iar în 1936, o casă de două camere, cu 134 mp, era scoasă la licitație pornind de la suma de 380.000 de lei.

Istoria parcelării Sf. Vineri demonstrează nu doar neclaritatea legilor administrative, exprimată prin conflictele dintre birocrațiile pe care le reprezentau arhitecții și urbaniștii, cât și conservatorismul Societății Comunale, care nu era dispusă să caute alte soluții pentru proiectarea locuințelor. Dezbaterile privind lărgimea străzilor au pornit de la dorința Societății Comunale de a folosi terenul pentru construirea unui număr cât mai mare de case, respectând principiul după care a fost ghidată încă din 1910. Prin urmare, nici de această dată Societatea nu a renunțat la ideea locuințelor individuale, preferând să insiste pentru modificarea planurilor de sistematizare. Singura concesie în privința planurilor locuințelor era proiectarea grupurilor de câte șase apartamente, unele dintre primele exemple de locuințe înșiruite din București, construite în Rahova, Raion și Sf. Vineri. Urbaniștii și arhitecții Comisiei Tehnice au încercat impunerea și respectarea anumitor reguli, însă fără succes. În cele din urmă, strada Caraiman nu a mai fost lărgită, istoria dând câștig de cauză, în această dispută, Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine. Puține modificări au fost aduse parcelării Sf. Vineri și nu a mai fost nevoie de modificarea lărgimii străzilor. După terminarea războiului, comuniștii au amenajat Parcul „Cireșarii” și au construit blocurile de patru etaje pe strada nou deschisă Constantin Buzdugan, paralelă cu celelalte două străzi. Construirea acestora se integrează țesutului urban al parcelării. Complexul de pe strada Caraiman și-a continuat scopul social.